Lecția de sport | Povestea ultimului apărător

La mijlocul anilor 60, în secolul trecut, Helenio Herrera a imaginat ”catenacio”, iar liberoul a devenit un jucător cheie în fotbalul mondial

Ideea de a pune un fotbalist în spatele liniei de fundași a avut-o, cu trei decenii înainte, austriacul Karl Rappan, care a pus la un punct un sistem de joc (lacătul elvețian) accesibil echipelor de fotbal cu o tehnicitate mai mică. La noi, cei mai cunoscuți jucători care au evoluat ca libero au fost Alexandru Apolzan și Miodrag Belodedici.

Ca orice sport de echipă, fotbalul a evoluat din momentul inventării sale atât din punctual de vedere al tacticii și condițiilor de joc (echipament, stadion), cât și al organizării și dispunerii jucătorilor pe teren. Dacă la început se juca în sistemul ”toți atacă, toți se apără”, cu trecerea timpului s-a trecut la stabilirea unor compartimente (linii), jucătorii specializându-se pe posturi.

Un moment important în modernizarea fotbalului l-a reprezentat apariția liberoului. Fost jucător și antrenor în Elveția, austriacul Karl Rappan a dezvoltat, în anii 30, o tactică de joc care punea accentul pe defensivă. În condițiile în care la acea vreme mai toată lumea începea să folosească sistemul

”WM”, cel inventat în ”Țara Cantoanelor” se baza pe lucrul colectiv.

Altfel spus, el favoriza formațiile, implicit fotbaliștii cu o tehnicitate redusă. În istoria fotbalului, sistemul pus la punct de Rappan a devenit cunoscut sub numele ”Lacătul elvețian”. Din cei patru apărători folosiți în el, unul avea un rol mai important, asigurând zona dintre colegii săi și portar. Practic acesta a devenit cunoscut sub numele de libero. Iar ”lacătul elvețian” a fost precursorul sistemului ”catenaccio”.

screenshot-11h-02m-46sBeckenbauer a dat alt sens postului Cuvântul ”libero” provine din italiană (liber). Și semnifica faptul că respectivul fundaș nu asigura un marcaj om la om, ci acționa liber în spatele celorlalți apărători. Cuvântul libero a fost folosit în sensul cunoscut mai apoi în întreaga lume de către un ziarist sportiv italian, Gianni Brera. Sistemul cu libero a devenit cu adevărat eficient la mijlocul anilor 60, în momentul în care Helenio Herrera a imaginat catenaccio, la Internazionale Milano. La început, pe acest post erau distribuiți jucătorii care se remarcau prin rigurozitatea lor, dar și printr-o pregătire fizică deosebită. Mai apoi, ca libero s-au ilustrat fotbaliști de mare talent, capabili să joace un rol important și în faza ofensivă. Franz Beckenbauer a fost unul dintre acești jucători compleți. La noi, cei mai cunoscuți jucători ce au evoluat ca libero au fost Alexandru Apolzan și Miodrag Belodedici, dar și Gică Popescu, ultimul evoluând și ca mijlocaș.

În momentul de față, echipele de fotbal nu mai folosesc libero. Ele au trecut de mai bine de un deceniu la un sistem cu două apărători centrali, care pun în practică o apărare în linie, jucând la ofsaid sau făcând presing. Acest proces s-a petrecut în anii 90, când Arigo Sacchi a venit cu apărarea în linie prin care adversarii puteau fi scoși din joc (prin pasul înainte, făcut simultan de fundaș, atacanții erau lăsați în poziție de ofsaid). În contextul în care nu mai putea prinde balonul trimiși de coechipieri în brațe, portarul a ajuns să se comporte acum ca un ultimo apărător.

În România, la mijlocul secolului trecut, când s-a pus problema adoptării sistemului cu libero, la asociațiile județene s-au ținut cursuri cu antrenorii echipelor de fotbal în ideea punerii lor în temă. Coloman Braun-Bogdan, cunoscut tehnician, povestea într-una din cărțile sale un episod nostim de atunci. Într-un colț de țară, antrenorii discutau pătimaș pe tema liberoului, care, conform obiceiului de atunci, i s-a dat un nume autohton. Mai precis, la noi i s-a spus măturător. Un antrenor, văzându-I pe colegii săi că se ceartă, a intervenit: ”Nu înțeleg de ce apar astfel de discuții. Echipa mea folosește de câțiva ani măturători. Și nu avem unul singur, ci șase!” Uimiți, ceilalți i-au cerut să explice. ”Da. În echipă avem șase măturători, patru frizeri, iar unul este om de serviciu!”.

Echipă cu șase ”măturători”

Alexandru Apolzan (România)

Franz Beckenbauer (Germania)

Miodrag Belodedici (România)

Gheorghe Popescu (România)

Franco Baresi (Italia)

Maxime Bossis (Franța)

Laurent Blanc (Franța)

Marius Trésor (Franța)

Lothar Matthäus (Germania)

Daniel Passarella (Argentina)

Matthias Sammer (Germania)

Fernando Hierro (Spania)

Gaetano Scirea (Italia)

Franco Baresi (Italia)

burlacu de Marian Burlacu

mail: marian.burlacu@ilfovsport.ro

Blog: Marian Burlacu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *