Replay / Povestea unei legende: Ilie Oană

Fotbal Club Ilie Oană este o echipă care nu are cum să nu trezească interes, chiar dacă la prima vedere te oprești doar în dreptul numelui. Apoi vin și întrebările: de ce Ilie Oană? ce caută în București dacă e Ilie Oană? dar de ce se antrenează în Ilfov?…întrebările pot continua până la sfârșit.

FC Ilie Oană a produs și cea mai mare surpriză la nivel județean, după ce au câștigat Cupa României, faza județeană București, 2-1 cu FC Voluntari II. De atunci au început să sune și telefoanele și am primit și răspunsurile la întrebările pe care le puneam de vreo 2 luni.

Fondator, copilul crescut de legenda Petrolului

Ideea de FC Ilie Oană a apărut în urmă cu 5 ani, la o întâlnire a jucătorilor din generația care învingea legendara Liverpool în 1966, unde a participat și un tânăr, Alex Baciu, nepotul fostului mare antrenor. Mircea Dridea i-a spus lui Alex Baciu: “Copile, dacă ne tot povestești de bunicul tău, de ce nu faci ceva care să amintească zi de zi de el?”. Alex Baciu n-a stat pe gânduri și a doua zi a și început demersurile pentru înființarea unui club care să poarte numele bunicului său. “În 2008 am înființat FC Ilie Oană după un meci al lui Petrolul, stând de vorbă cu nea Mircea Dridea, cu cei care l-au cunoscut pe bunicul meu. De aici a plecat o discuție, iar a 2-a zi am înființat-o. Au apărut echipele de juniori, a început așa ca o pasiune, sau mai bine spus a fost ceva care să mă lege de bunicul meu. De acolo a plecat totul, nu îmi dăduse prin cap la început așa ceva. Din 2008 și până acum funcționează bine mersi echipa, am peste 80 de copii, toți din București. Eu mă axez pe cei mici și vreau să continui proiectul acesta. O iau de la zero. La echipa mare, Radu Tudorică se ocupă de partea financiară, el este cel care răspunde de ei”, a povestit Alex Baciu pentru IlfovSport.

Amintiri cu Ilie Oană

IMG_2297Alex Baciu a ținut să precizeze petru revista noastră de ce a fost atât de apropiat de bunicul său și cum i-a deschis Ilie Oană orizontul către fotbal: “Ilie Oană m-a crescut, am copilărit cu el, a stat pe aceeași scară de bloc cu mine, până în clasa a 5-a, când aveam 11 ani. El m-a crescut, a fost și observator pentru Federația Română de Fotbal, în ultima parte a vieții, și mă ducea la meciuri. Mă lua în cantonamente, mă ducea peste tot. Am fost la Steaua și am făcut cunoștință cu Hagi și Bumbescu. A fost momentul care m-a emoționat cel mai mult în viață. Mă ducea în cantonamente la Petrolul Ploiești, mă ducea peste tot și aveam acces în lumea asta a fotbalului. Așa mi-a și deschis pasiunea pentru sportul rege”.

Frizeri și șoferi, antrenați de Mihai Dobre

Revenind la echipa mare, FC Ilie Oană evoluează în Liga a IV-a de București, meciurile de pe teren propriu le dispută la Jilava, iar antrenamentele se fac în Capitală, de cele mai multe ori pe baza “Granitul”. Radu Tudorică este cel care răspunde financiar de soarta echipei, dar și administrativ. A adus un antrenor cu nume, Mihai Dobre, cel care a promovat cu AEK București în prima ligă, în 2002. Ne spune că băieții se antrenează de două ori pe săptămână și până acum echipa l-a costat în jur de 15.000 de euro. “Jucăm fotbal de plăcere, nu ne gândim momentan la performanță. E o onoare pentru noi să jucăm pentru memoria unuia dintre cei mai mari antrenori din fotbalul românesc, Ilie Oană. Suntem tineri, toți din București, din cartierele Sălăjan, Dristor, Titan sau Pantelimon. Avem deja și un trofeu, Cupa României, iar băieții sunt răsplătiți cu o masă după fiecare meci, indiferent de rezultat. Înainte nu prea jucam foarte bine, dar de când am adus antrenor de antrenor, pe Mihai Dobre, se văd rezultatele”, spune detașat Radu Tudorică.

 

38
de ani este vârsta celui mai bătrân jucător din lotul celor de la FC Ilie Oană, Cristian Teacă, fost jucător la Dacia Unirea Brăila în Liga I. La polul opus, “juniorul” echipei este Andrei Vlădoianu, 19 ani.

80
de copii sunt la grupele grupării FC Ilie Oană, aduși la echipă de Alex Baciu, nepotul celebrului antrenor

Cine este Ilie Oană, românul născut în Statele Unite?

Puțină lume cunoaște amănuntul că Oană s-a născut în Statele Unite ale Americii, la Indiana Harbor, părinții săi refugiindu-se acolo din cauza Primului Război Mondial. Când Ilie avea 4 ani, s-au întors în România și s-au stabilit la Sibiu. Lui Ilie Oană toţi din generaţia sa îi spuneau „Americanul“.
IMG_2298Ilie Oană reprezintă pentru fotbalul românesc și pentru Petrolul cam ce reprezintă Alex Ferguson pentru fotbalul britanic și Manchester United. Longeviv ca antrenor la formația prahoveană, Ilie Oană s-a impus nu numai prin perseverenţă, ambiţie, modestie şi bun simţ, ci mai ales prin dorinţa de a clădi şi a-şi îngriji construcţia timp îndelungat, peste trei decenii în fapt. Rămâne în istorie drept singurul antrenor român care a bătut pe FC Liverpool, 3-1 pentru Petrolul în 1967!

Depășit doar de Florin Halagian la prezențe pe bancă

A fotbalist la Juventus Bucureşti – ca extremă dreaptă tipică pentru acele timpuri -, echipa din care s-a născut Petrolul, via Flacăra şi Energia, Ilie Oană a rămas pe locul al doilea în ierarhia tehnicienilor de club, ca număr de ani la o singură formaţie, după un fost jucător petrolist, Florin Halagian. Halagian a adunat ca antrenor în Liga 1 – 923 de meciuri, iar pe poziția secundă vine Ilie Oană – 549 de partide. Ca antrenor, Ilie Oană a activat la Petrolul Ploiești, echipa greacă Panserraikos, Politehnica Iași, Universitatea Craiova (cu care a castigat Cupa României in 1978), Farul Constanța, Gloria Buzău. Cu „găzarii”, pe care i-a promovat în primul eșalon în 1953, a cucerit de două ori titlul, în 1958 și 1959, dar și o Cupă a României, în 1963.

I-a titularizat pe Țicleanu și Ungureanu la Craiova

Screenshot (12h 32m 55s)„Când am ajuns eu la Universitatea, jucătorii ei, cu excepţia lui Balaci şi Crişan, nu reprezentau individualităţi certe pentru lotul naţional. În puţinul timp cât am stat acolo, am reuşit să-i titularizez pe Ţicleanu şi Ungureanu, l-am promovat pe Bumbescu, l-am reconsiderat pe Cămătaru, de care o parte din conducerea clubului voia să se dispenseze. Ştefănescu, devenit lider al formaţiei, avea adeseori o influenţă negativă în raporturile dintre mine şi jucatori. Mai mult, într-o serie de meciuri s-au înregistrat şi rezultate ciudate prin neapărarea corectă a şanselor. Începusem atunci să-i dau dreptate lui Titi Teaşcă, pe care sincer să fiu, nu-l prea credeam, când spunea că unii jucători craioveni mai joacă şi pe invers. Împotriva propriului antrenor. De aceea am şi plecat din Bănie, nu puteam risca să mă compromit”, a povestit ulterior Oană, în paginile cărţii lui Mihai Ionescu, „Antrenori la ora confesiunilor”.
Din 1990, stadionul „Petrolul” din Ploiești îi poartă numele. Pe 27 aprilie 2013 se împlinesc 20 de ani de când Ilie Oană nu mai este printre noi. Măcar avem un stadion la Ploiești și o echipă la București care-i duce numele mai departe…

Top 5 antrenori din Divizia A
Florin Halagian 923 meciuri
Ilie Oană 549 meciuri
Dumitru Nicolae „Nicuşor” 546 meciuri
Ion V. Ionescu 474 meciuri
Valentin Stănescu 461 meciuri

Acest articol a fost scris de Narcis Drejan și Daniel Nazare în numărul 15 al revistei IlfovSport.

nazaredrejan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *