Se caută tineri ”Stejari” pentru naționala de rugby

Echipa de rugby a României va susține luna viitoare (18 și 25 noiembrie), la București, meciuri-test în compania formațiilor reprezentative din Samoa și Tonga. În vederea depistării unor tineri ”Stejari”, Federația Română de Rugby organizează o confruntare între România A și XV-le Președintelui. Meciul este programat mâine (sâmbătă, 21 octombrie), la ora 15.00, pe Stadionul Național de Rugby ”Arcul de Triumf” si va fi transmis la rugbytv.ro. Accesul spectatorilor este liber.

În vederea acestei acțiuni, staff-ul tehnic al naționalei de seniori a convocat 47 de jucători care s-au remarcat în competiție internă, ei fiind repartizați în loturile a două echipe, România A și XV-le Președintelui. Cele două selecționate s-au mai înfruntat și în mai 2016, victoria revenind atunci celei dintâi (19-17). „Este un meci prin care dorim să le dăm șansa jucătorilor tineri să își arate potențialul. Trebuie să creștem din timp viitorii Stejari, să ne gândim la generațiile următoare și să pregătim terenul pentru ceea ce va urma după Cupa Mondială din Japonia (n.r. – 2019). Sunt mulți jucători care promit, iar în acest stagiu de pregătire cred că au văzut exact acele părți la care mai au de lucrat”, a declarat Lynn Howells, antrenorul echipei României, pentru site-ul frr.ro.

Iată contribuția cluburilor la această partidă:
CSM București – 16 jucători
CSM Baia Mare – 8 jucători
Dinamo – 8 jucători
Steaua – 8 jucători
Poli Iași – 3 jucători
”U” Cluj – 2 jucători
Timișoara Saracens – 1 jucător

Este de precizat că Timișoara Saracens dispută tot mâine (sâmbătă, 21 octombrie), la Lisabona, meciul cu Centro Desportivo Universitario, din etapa cu numărul 2 a Scutului European. Motiv pentru care de la formația campioană a României n-a fost selecționat pentru testul de la București decât un jucător.

Echipele probabile

România A: 15. Hinkley Vaovasa (CSM București) – 14. Robert Neagu (CSA Steaua), 13. Alexandru Bucur (CSM Baia Mare), 12. Michael Doneghan (CSM Baia Mare), 11. Vlăduț Zaharia (Timișoara Saracens) – (md) 10. George Oprea (CSM Baia Mare), (mg) 9. Tudorel Bratu (Dinamo) – 7. Winter Riley (CSM București), 8. Stelian Burcea (CSM București), 6. Mario Arvinte (CSM București) – 5. Florian Roșu (CSM Baia Mare), 4. Marcel Rusu (Dinamo) – 3. Alexandru Gordaș (CSA Steaua), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Baia Mare), 1. Alexandru Savin (CSM București).

Rezerve: 16. Andrei Toader (Poli Iași), 17. Cristian Melecciuc (CSA Steaua), 18. Damian Strătilă (CSA Steaua), 19. Silviu Grădinaru (Dinamo), 20. Victor Dumitru (CSM București), 21. Mihai Lamboiu (CSM Baia Mare), 22. Eduard Bencea (CSA Steaua), 23. George Iacob (Dinamo)

Antrenori: Robert Moffat, Dănuț Dumbravă, Cosmin Rațiu și Horea Hîmpea

XV-le Președintelui: 15. Lama Sioeli (CSM București) – 14. Alexandru Porojan (CSA Steaua), 13. Ionuț Balaban (Dinamo), 12. Maliepo Moa Mea (CSM București), 11. Fili Lomani (Dinamo) – (md) 10. Darren Barron (CSM București), (mg) 9. Alexandru Țiglă (CSM Baia Mare) – 7. Moyake Kuselo (CSA Steaua), 8. Andrei Bucurescu (Dinamo), 6. Adrian Ion (CSM București) – 5. Kamil Sobota (CSM București), 4. Vlad Rotaru (”U” Cluj) – 3. Vasile Bălan (CSM București), 2. Tongia Makefu (CSM București), 1. Constantin Pristăviță (CSM Baia Mare).

Rezerve: 16. Cristo Bezuidenhout (CSM București), 17. Cosmin Manole (Dinamo), 18. Adrian Chiper (Dinamo), 19. Bogdan Doroftei (CSA Steaua), 20. Ionuț Macoveanu (CSM București), 21. Adrian Ballok (”U” Cluj), 22. Daniel Plai (Poli Iași), 23. Liviani Tuicakau (CSM București), 24. Michael Scheppers (Poli Iași)

Antrenori: Massimo Cuttitta, Cristian Hîldan și Eugen Apjok

Foto: FR Rugby

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *