Howells, încântat de cei care vor să devină ”Stejari”

Prezent în tribuna Stadionului Național de Rugby ”Arcul de Triumf”, galezul Lynn Howells, antrenorul principal al naționalei de seniori, a fost satisfăcut de evoluția jucătorilor participanți la meciul România A – XV-le Președintelui (36-35). El a fost impresionat, în special, de implicarea jucătorilor și de dorința lor de a dovedi că pot juca un rugby modern.

Howells a declarat, după meci, pentru site-ul frr.ro: ”Am fost încântat de jucătorii de pe teren. A fost o oportunitate pentru ei să arate că pot evolua la un nivel ridicat. M-a impresionat cât de motivați au fost pentru acest meci, felul în care au reușit să joace. Nu trebuie să uităm că au avut doar cinci zile de antrenament împreună. Am văzut jucători care pot face pasul spre națională și ce pot spune acum este că șapte sau opt dintre cei care au fost pe teren îi vom regăsi și la meciurile test din noiembrie”.

România va întâlni Samoa (18 noiembrie) și Tonga (25 noiembrie), la București, în meciuri test.

România A – XV-le Președintelui 36-35 (26-7)

Au marcat: Savin 2 eseu, Vaovasa 1e, Gordas 1e, Zaharia 1e, Bratu 4 transformări, Bucur 1lp, respectiv Kuselo 2e, Moyake 1e, Țiglă 1e, Baron 1t, Plai 1e, 4t.

Au evoluat următoarele echipe:

România A: 15. Hinkley Vaovasa (CSM București) – 14. Robert Neagu (CSA Steaua), 13. Alexandru Bucur (CSM Baia Mare), 12. Michael Doneghan (CSM Baia Mare), 11. Vlăduț Zaharia (Timișoara Saracens) – (md) 10. George Oprea (CSM Baia Mare), (mg) 9. Tudorel Bratu (Dinamo) – 7. Winter Riley (CSM București), 8. Stelian Burcea (CSM București), 6. Mario Arvinte (CSM București) – 5. Florian Roșu (CSM Baia Mare), 4. Marcel Rusu (Dinamo) – 3. Alexandru Gordaș (CSA Steaua), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Baia Mare), 1. Alexandru Savin (CSM București).

Rezerve: 16. Andrei Toader (Poli Iași), 17. Cristian Melecciuc (CSA Steaua), 18. Damian Strătilă (CSA Steaua), 19. Silviu Grădinaru (Dinamo), 20. Victor Dumitru (CSM București), 21. Mihai Lamboiu (CSM Baia Mare), 22. Eduard Bencea (CSA Steaua), 23. George Iacob (Dinamo)

Antrenori: Robert Moffat, Dănuț Dumbravă, Cosmin Rațiu și Horea Hîmpea

XV-le Președintelui: 15. Lama Sioeli (CSM București) – 14. Alexandru Porojan (CSA Steaua), 13. Ionuț Balaban (Dinamo), 12. Maliepo Moa Mea (CSM București), 11. Fili Lomani (Dinamo) – (md) 10. Darren Barron (CSM București), (mg) 9. Alexandru Țiglă (CSM Baia Mare) – 7. Moyake Kuselo (CSA Steaua), 8. Andrei Bucurescu (Dinamo), 6. Adrian Ion (CSM București) – 5. Kamil Sobota (CSM București), 4. Vlad Rotaru (”U” Cluj) – 3. Vasile Bălan (CSM București), 2. Tongia Makefu (CSM București), 1. Constantin Pristăviță (CSM Baia Mare).

Rezerve: 16. Cristo Bezuidenhout (CSM București), 17. Cosmin Manole (Dinamo), 18. Adrian Chiper (Dinamo), 19. Bogdan Doroftei (CSA Steaua), 20. Ionuț Macoveanu (CSM București), 21. Adrian Ballok (”U” Cluj), 22. Daniel Plai (Poli Iași), 23. Liviani Tuicakau (CSM București), 24. Michael Scheppers (Poli Iași)

Antrenori: Massimo Cuttitta, Cristian Hîldan și Eugen Apjok

Foto: Marian Burlacu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *