Gheorghe Hagi, după ce a umilit-o pe Dinamo: „Uneori reușim să facem asta și alteori nu”

Campioana Viitorul a demolat-o pe Dinamo luni seara, în Ștefan cel Mare, iar Gheorghe Hagi s-a declarat încântat de prestația elevilor săi.

Constănțenii s-au impus cu scorul de 4-0, după reușitele jucătorilor Chițu (7), Țucudean (22), Eric (52), respectiv Vână (80), iar „Regele” i-a lăudat pe marcatori, dar și pe portarul Rîmniceanu care, spune el, a prins o zi bună și și-a ajutat echipa să câștige acest meci.

„Când privim așa după meci este un rezultat foarte mare și important pentru noi, dar să nu uităm că la 1-0 Dinamo a avut 2-3 ocazii. Rîmniceanu a fost în zi mare și este unul dintre oamenii care astăzi a făcut un meci mare și ne-a ajutat să ajungem la acest rezultat. Per total sunt bucuros pentru că am încercat să respectăm tot ce am vorbit.

Când cei 3 atacanți sunt în formă, suntem capabili de orice. Au fost jucători care au avut un randament foarte bun. Îi includ aici pe toți cei 3 atacanți nu doar pe Eric. Când vezi un asemenea scor într-o deplasare la Dinamo nu ai cum să fii decât mulțumit.

Am câștigat aici, dar am pierdut meciuri acasă. Noi încercăm mereu să jucăm un fotbal bun, doar că uneori reușim să facem asta și alteori nu.

Suntem în continuare în cursa pentru play-off. Lupta e deschisă, sunt multe echipe acolo așa că încercăm să facem cât mai multe puncte. Am început bine acest retur și sperăm să mergem cât mai mult pe această direcție”, a declarat Hagi, potrivit Digi Sport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *