Cosmin Contra a anunțat lotul convocat pentru dubla cu Turcia și Olanda

Cosmin Contra s-a decis asupra lotului complet pentru dubla amicală cu Turcia și Olanda, iar site-ul oficial al Federației Române de Fotbal a anunțat jucătorii ce sunt așteptați la prima reprezentativă a României.

Tricolorii vor juca pe 9 noiembrie la Cluj-Napoca, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, meciul împotriva reprezentativei antrenate de către Mircea Lucescu. Partida împotriva „Portocale Mecanice” se va disputa pe 14 noiembrie, pe Arena Națională din București.

În partida cu turcii, jucătorii noștri vor îmbrăca în premieră noile echipamente și vor prezenta noua emblemă stabilită de forul aflat la conducerea fotbalului românesc.

Lotul convocat pentru amicalele cu Turcia și Olanda

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 48/0), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna, 25/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0), Florin Niță (FCSB, 0/0)

Fundași: Mihai Bălașa (FCSB, 1/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 11/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 51/0), Dragoș Grigore (Al-Sailiya, 30/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 22/0), Alin Toșca (Real Betis, 9/0), Nicușor Bancu (CSU Craiova, 1/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 4/0)

Mijlocași: Sergiu Hanca (Dinamo, 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 9/1), Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Mihai Pintilii (FCSB, 38/1), Ovidiu Hoban (CFR Cluj, 29/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 17/6), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 31/4), Gheorghe Grozav (Karabukspor, 16/3), Gabriel Torje (Karabukspor, 54/11), Ciprian Deac (CFR Cluj, 12/1), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 4/1), Florin Tănase (FCSB, 2/0), Constantin Budescu (FCSB, 6/4)

Atacanți: Florin Andone (Deportivo La Coruna, 19/1), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 20/6), Bogdan Stancu (Bursaspor, 52/14), Denis Alibec (FCSB, 7/1), George Țucudean (FC Viitorul, 1/0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *