Tudorie a plecat în Turcia. Sâmbătă va fi operat

Alex Tudorie a plecat astăzi în Turcia unde va fi operat sâmbătă

Atacantul echipei din Voluntari a plecat astăzi în Turcia unde va fi operat, sâmbătă, la o clinică care este partenerul clubului ilfovean. Accidentat grav în meciul de Cupă cu FC Hermanstadt Sibiu, dublă ruptură de ligamente și menisc, Tudorie va sta luni bune în afara terenului. După operația de sâmbătă va urma perioada de refacere și recuperare care ar trebui să îl readucă de fotbalist pe gazon în primăvara anului viitor. Doar cu Adrian Bălan valid, acum, în compartimentul ofensiv, după ce Mihai Voduț a fost trimis la echipa a III-a, ilfovenii au ca prioritate în iarnă aducerea unui vârf de atac.