Flavius Stoican: „E bun şi un punct cu FCSB, dar vreau să câştigăm”

Liga I se reia vineri, cu două partide foarte importante în economia luptei pentru play-off, în care sunt angrenate ambele echipe moldovene. Dacă FC Botoşani joacă pe Bega, în deschiderea rundei a 18-a, Iaşiul întâlneşte în Copou liderul FCSB, de la ora 20.45. Meciul cu vicecampioana este al doilea dintr-o serie de foc pentru CSM Poli Iaşi, după cel pierdut în Gruia, cu CFR Cluj. Ieşenii sunt încrezători că pot obţine cel puţin un punct în confruntarea cu liderul la zi, pentru a aborda apoi cu încredere disputele cu alţi doi adversari de top, Dinamo şi Astra.

Referindu-se la întâlnirea de vineri, cu FCSB, antrenorul Flavius Stoican este convins că elevii săi pot repeta performanţa din tur, când Iaşiul a scos o remiză pe Naţional Arena.

„Chiar dacă întâlnim o echipă în formă, cu jucători valoroşi, sunt convins că putem face o partidă mare. Îmi doresc să ne ridicăm la nivelul liderului. Am în componenţă jucători care vor să arate că nu sunt cu nimic mai prejos decât jucătorii Stelei. Avem şi noi atu-urile noastre. Avem un grup unit, jucători care se ajută unul pe celălalt în momentele dificile ale unui meci, avem jucători care pot face diferenţa, avem publicul de partea noastră. Aş fi vrut să fiu pe bancă, să fiu alături de jucătorii mei, dar important este ca jucătorii mei să arate pe teren că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei ai Stelei”, a declarat antrenorul lui CSM Poli, Flavius Stoican.

Acesta speră ca echipa sa să obţină puncte nu doar cu FCSB, ci şi cu Dinamo sau Astra. „Întâlnim adversari puternici, dar eu sunt convins că putem obţine puncte atât cu FCSB, cât şi cu Dinamo sau Astra. Le luăm pas cu pas. Suntem foarte atenţi la acest prim meci, sper să îl trecem cu brio şi să abordăm cu un moral bun şi cu entuziasm următoarele partide. M-ar mulţumi şi un egal cu FCSB, este un punct în faţa liderului, dar îmi doresc mai mult, vreau să câştigăm. Sper să şi putem reuşi acest lucru”, a conchis tehnicianul lui CSM Poli, care nu va sta pe banca tehnică a echipei sale. Stoican a fost suspendat trei meciuri după eliminarea de la Cluj şi va sta în partidele din campionat cu FCSB şi Dinamo, dar şi în „optimea” de Cupă cu Unirea Slobozia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *