OPINIE | Marian Burlacu scrie despre transformarea sportului nostru ”într-un sac fără fund”

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a lansat, luni, ”Samurai 2020”, un program de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo. Cum se obișnuiește la români, ironici de felul lor, unii s-au întrebat imediat dacă n-ar fi fost mai potrivită titulatura ”Harakiri 2020” sau ”Kamikaze 2020”… Cu trimitere la faptul că lipsit, din 1990 încoace, de  strategii viabile de dezvoltare, sportul românesc a ajuns în situația de a-și trimite reprezentanții ”să-și rupă gâtul” pe la competițiile internaționale sau să obțină medalii acolo doar prin mari sacrificii personale. Și cu mesajul că e posibil ca programul ”Samurai 2020”, meritoriu altfel, să fii venit cam în ceasul al 11-lea…  

Dincolo de orice ironie – până la urmă, cele două cuvinte simbolizează noblețea, spiritul de sacrificiu în civilizația niponă -, voi zăbovi asupra unei fraze rostite de Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, la lansarea respectivului program. „În momentul de față, investim în sport, însă acesta este un sac fără fund. Undeva trebuie schimbat… Am gândit 27 de ani. Am tot gândit și observăm că lucrurile nu funcționează. Mergem din rău în mai rău”. Frază care prefigurează ”o revoluție” în sportul de la noi (se anunță că statul, prin MTS, va investi mai mult în sporturile care au rezultate deosebite pe plan internațional), dar care e privită cu scepticism de cei care au mai auzit astfel de cuvinte, fără a asista mai apoi la materializarea unor proiecte viabile de relansare.

De ce a ajuns sportul românesc un ”sac fără fund”? În opinia mea, una dintre principalele cauze este că s-a diminuat numărul consumatorilor de sport. Și pentru că adulții și-au găsit alte modalități de a-și petrece timpul liber (merg la mall, de pildă). Și fiindcă în școală interesul pentru educație fizică și sport s-a diminuat considerabil din 1990 încoace.

Spre deosebire de britanici, de pildă, care de generații, de mai bine de o sută de ani, obișnuiesc să meargă, în familie, la competiții sportive (și la ei sunt mall-uri, de pildă), românii și-au pierdut această deprindere. Eu îmi amintesc că, în anii 80, erai nevoit să-ți cumperi bilet la un meci Steaua – Dinamo, la handbal, la baschet sau la volei, cu câteva zile înainte. Nu mai spun de un cuplaj de fotbal – am fost la acela din 1985, când pe ”23 August” s-au înghesuit 100.000 de oameni. Altfel, în ziua meciului, rămâneai pe la ușa sălii. Pe dinafară, desigur.

O a doua cauză a audienței tot mai scăzute, în principal în fotbalul nostru, este că oficialii, conducătorii din acest sport s-au întrecut în scandaluri. Îmi amintesc că prin 1992 sau 1993, la Întâlnirile Sportive ”Ora” (un fel de ”Proces al etapei”, însă netelevizat, și pe toate sporturile), au fost invitați Cornel Dinu și nașul său, scriitorul Fănuș Neagu. Și fostul fotbalist ne-a povestit o întâmplare din vremea în care era secretar de stat în Ministerul Sportului. Invitat la o televiziune din Italia, unde se discuta despre o etapă din campionatul de fotbal de acolo, Dinu a fost rugat să-și spună părerea. ”Observ că aici mai mult se vorbește despre fotbal decât se joacă”, a spus secretarul de stat. Auzindu-l, moderatorul emisiunii s-a schimbat la față. Imediat a băgat reclame, iar în acea pauză i s-a adresat lui Cornel Dinu: ”Vai, cum ați putut spune așa ceva?! La noi, în Italia, se bagă o grămadă de bani în fotbal… Dacă am spune așa ceva ar dispărea investitorii”. După ce ne-a relatat respectiva întâmplare, Dinu ni s-a adresat: ”Voi, ziariștii sportivi, aveți o mare responsabilitate. Fiindcă prin ceea ce scrieți puteți face și mult bine, însă și mult rău sportului românesc”. E adevărat, erau vremuri în care jurnalistul sportiv (încă) se întreba, înainte de a scrie, dacă subiectul x este de interes public. (*)

Paradoxal, însă, din 1990 încoace oamenii de fotbal (dar și de sport) au generat și s-au implicat în tot mai multe scandaluri. Fără să înțeleagă că astfel îi pun pe fugă pe potențialii sponsori, dar și pe spectatori. Pe de altă parte, presa a mediatizat aceste scandaluri (nu mă refer, desigur, la anchetele serioase, vizând deturnări de bani publici, de pildă, ci la bășcăliile și la ironiile ieftine). Iar în timp, de la an la an, numărul consumatorilor de evenimente sportive (fotbalistice, în primul rând), dar și de presă de specialitate s-a tot diminuat. Astfel încât, astăzi, nu numai sportul românesc, ci și presa scrisă sportivă de la noi este într-un mare impas (să nu spun ”la marginea prăpastiei”). Fiindcă aceste domenii de activitate se susțin unul pe cealalt. N-ai sport, n-ai presă sportivă! N-ai presă sportivă, n-ai mediatizare și, deci, n-ai nici interes mare pentru sport. Iar când n-ai interes pentru sport cine să-ți cumpere, de pildă, tricouri în culorile naționalei sau ale echipei de club, căni, pixuri, căciuli și fulare, adică acele materiale promoționale din care, în Vest, se scot bani frumoși (venituri proprii)? 

În concluzie, dacă nu ai suficienți consumatori n-ai cum să ai și profit. Cheltuiști o grămadă de bani și nu produci (câștigi) nimic! Iar în sportul din zilele noastre, tot mai profesionalizat, când ajungi într-o asemenea situație poți scrie pe ușă, la figurat, desigur, FALIMENT. 

(*) În 1 aprilie 2001, ”News of the World”, un tabloid britanic desființat ulterior în urma unui mare scandal (interceptarea ilegală a unor convorbiri telefonice), a publicat un articol cu Sarah Ferguson. În care aceasta vorbea despre familia regală a Marii Britanii. Spunea, de pildă, că Regina Elisabeta a II-a, fosta sa soacră, este ”o bunicuță simpatică”. Nu era vorba despre un interviu, ci despre afirmații obținute de un reporter NotW, care, deghizat în șeic, o trăsese de limbă pe Ferguson, PR la o firmă… Iar aceasta, fără să știe că vorbește cu un ziarist, ”a dat din Casa Regală”. Ulterior apariției articolului, ziarele serioase din Marea Britanie au acuzat ”News of the World” că publică texte care nu-l ajută în niciun fel pe cetățeanul britanic, nu-l servește pe acesta, nu-i apără interesele, ci doar alimentează bârfa…


Marian Burlacu

Facebook – Marian Burlacu

E-mail – marian.burlacu@100sport.ro