“Ora adevărului” pentru Penicilina Iaşi

Voleibalistele de la Penicilina Iaşi vor susţine în următoarea perioadă trei meciuri foarte importante pentru poziționarea în ierarhia Diviziei A1. Elevele prof. Rareş Puni vor juca vineri, la Iaşi, cu CSM Lugoj (locul 7), după care vor susţine două meciuri în deplasare cu ultimele clasate CSU Data Cluj şi Dinamo Bucureşti. Sunt trei întâlniri care pot apropia formaţia ieşeană de mijlocul clasamentului, înaintea ultimelor două confruntări ale anului extrem de dificile cu CSM Bucureşti şi Târgovişte.

Vineri, 17 noiembrie, de la ora 17.00, Penicilina întâlneşte în “Polivalenta” ieşeană echipa bănăţeană CSM Lugoj, un adversar abordabil, cu doar un punct în plus în clasament dat de o înfrângere la limită (2-3) din cele patru suferite. Ieșencele au efectuat zilnic unul sau două antrenamente, un accent deosebit punându-se pe serviciu și preluare.

Maria Grabovețcaia (FOTO) este una dintre jucătoarele care pot da “tonul” unei evoluții bune, prin crearea coeziunii necesare în sânul echipei. În vârstă de 28 de ani, Maşa, aşa cum este alintată sportiva de către colege, este de părere că Penicilina suferă încă la capitolul omogenitate, dar este încrezătoare că echipa poate câştiga următoarele trei întâlniri.

„În această ediție de campionat încercăm să ne situăm cât mai sus în clasament. Ne pregătim cu responsabilitate şi dorim să facem jocuri bune. Încă mai avem de lucru la omogenizare. Începând din această etapă, urmează trei partide foarte importante cu formații de nivelul nostru, cu Lugojul acasă, apoi în deplasare cu U Cluj şi Dinamo. Ne trebuie rezultate bune și ne vom strădui să le obținem”, spune Maria Grabovețcaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *