Ultima impresie contează. Juventus caută victoria cu Astra

Partida din această seară ar putea fi ultima pe care Juventus o desfășoară în acest campionat pe stadionul Ilie Oană.

Juventus și Astra Giurgiu luptă, în această seară, de la ora 21.00, pe stadionul Ilie Oană, pentru trei puncte imperios necesare fiecăreia dintre cele două combatante în jocul care deschide etapa cu numărul XXI din prima ligă. Gazdele încearcă să se agațe de speranțele menținerii în primul eșalon, unde ocupă acum ultimul loc, în timp ce trupa antrenată de Edi Iordănescu își joacă una dintre șansele importante în ecuația luptei de pătrundere în play-off.

”Sperăm, la liman, să mai spălăm din păcatele acestui sezon deloc reușit. O victorie în meciul cu Astra ar așeza bine lucrurile pentru iarna care urmează”, a punctat antrenorul lui Juventus, Marin Barbu.

Jocul din această seară ar putea fi ultimul pe care bucureștenii îl desfășoară în calitate de gazdă pe arena Ilie Oană. Odată cu reluarea campionatului, în februarie anul viitor, Juventus ar putea merge la Buzău dacă amplele lucrările de cosmetizare ale arenei Gloria vor fi terminate la timp pentru ca stadionul să fie reomologat la nivelul primului eșalon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *