Un ploieștean luptă în Italia. Amancio Paraschiv vrea centura World ISKA

Singurul luptător român prezent în gala de la Firenze este ploieșteanul Amancio Paraschiv

După 26 de victorii adunate în cele 33 de meciuri susținute până acum, Amancio Paraschiv este un nume consacrat în sporturile de contact din România. Ploieșteanul se află în Italia unde va lupta, mâine, la Firenze, pentru centura mondială a versiunii World ISKA la categoria 70 de kilograme.

Misiunea lui Paraschiv este una dificilă în contextul în care adversarul este Armen Petrosyan, un nume de referință în această disciplină sportivă. Evenimentul din Italia programează 15 lupte în care singurul român angrenat este Amancio. Un alt sportiv din țara noastră prezent pe afiș, Roberto Gheorghiță va lupta sub culorile Italiei.