Teste înaintea reluării competiției. LMV Tricolorul joacă cu Steaua

Principalele favorite la titlu în campionatul masculin de volei  se vor întâlni cu prilejul a două partide de verificare.

Steaua și LMV Tricolorul Ploiești împart primele două poziții în clasamentul principalei competiții masculine de volei și vor lupta, în doi cel mai probabil, pentru acontarea titlului la finalul actualului sezon. Campionatul se va relua la sfârșitul săptămânii viitoare după o vacanță de scurtă durată parcursă de formațiile de la nivelul primului eșalon.

Steaua și LMV Tricolorul au stabilit să dispute o dublă partidă de verificare înaintea reluării oficiale a întrecerii. Primul meci va fi în fieful liderului, la începutul săptămânii viitoare, în timp ce marți este prevăzută revanșa, de această dată pe terenul ploieștenilor. LMV Tricolorul Ploiești revine în campionat, pe 13 ianuarie, pe teren propriu, într-un meci de atracție cu Arcada Galați, deținătoarea Cupei și a Supercupei României.