CSM Poli Iaşi a reluat pregătirile. Lotul prezent la reunire

După trei săptămâni de vacanţă, fotbaliştii echipei CSM Poli Iaşi au reluat pregătirile, duminică, la stadionul Emil Alexandrescu din Copou. Antrenorul Flavius Stoican a avut la primul antrenament al anului un lot de 23 de jucători, doi dintre aceştia fiind nou-veniţii Alexandru Taciuc (Știința Miroslava) și Bogdan Gavrilă (Ethnikos Achna, Cipru). Au lipsit motivat de la reunire Qaka, Jo Santos și Platini, cei trei urmând să ajungă în Iaşi în aceste zile.

Antrenorul Flavius Stoican a declarat că îşi mai doreşte un fundaș dreapta, pentru a avea dublură pe acest post. „În primul rând îmi doresc să-i aduc o dublură lui Gabi Bosoi, pe postul de fundaș dreapta. Nu vreau să fie doar el acolo, îmi doresc să aibă concurență. Acolo consider că suntem descoperiți. În atac am încredere în jucătorii actuali, chiar dacă se poate și mai bine. Sper ca Cisse să aibă evoluții din ce în ce mai bune, sunt convins că și Andrei Cristea va da goluri în continuare. Sigur, dacă va apărea un jucător de nerefuzat, cum a fost și cu Qaka, îl vom transfera”, a declarat Flavius Stoican.

Lotul prezent la reunire: Ivan Kelava, Alexei Koșelev, Ștefan Târnovanu, Teodor Axinte (portari), Gabriel Bosoi, Alexandru Taciuc, Cătălin Ștefănescu, Vlad Danale, Ionuț Cioinac, Andrei Sin, Andrei Cristea, Cosmin Frăsinescu, Adrian Moldovan, Rafael Pedro, Ovidiu Mihalache, Marius Chelaru, Vitalijs Jagodinskis, Luwaga Kizito, Bogdan Gavrilă, Salim Cisse, Ionuț Panțîru, Narcis Bădic, Vasilică Vlădeanu (junior), Andu Moisi, Danu Spătaru, Alex Vremea și Montiel Tiago. Ultimii trei au fost puși pe lista de transferuri, în timp ce Andu Moisi va fi împrumutat la altă echipă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *