Gojnea și-a găsit echipă. Semnătură pentru Sportul Snagov

Echipa antrenată de Valeriu Răchită a reușit să îl antameze până la vară pe Alin Gojnea

Talentatul mijlocaș părea, în iarnă, decis să îmbrace tricoul celor de la CS Balotești dar a ales, până la urmă, o altă destinație fotbalistică. Aflat în atenția mai multor grupări cu pretenții din eșalonul secund și Liga a III-a Gojnea a ales, până la urmă, Sportul Snagov pentru a pune umărul la îndeplinirea obiectivelor din acest campionat. Gruparea antrenată de Valeriu Răchită se bazează, la acest moment, pe un efectiv subțire, din punct de vedere numeric, și l-a primit, până în vară, cu opțiune de prelungire a contractului apoi, pe Alin Gojnea.

”Am considerat că venirea la Sportul Snagov este, la acest moment, cea mai bună variantă pentru viitorul meu fotbalistic. Sunt apt din punct de vedere medical și am recuperat mult pe partea fizică. Abia aștept să debutez”, a declarat noul echipier al Sportului Snagov, Alin Gojnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *