Simona Halep a câștigat primul ei Grand Slam, iar Gheorghe Hagi nu a ratat ocazia de a trimite niște „săgeți”!

Nume precum Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, Virginia Ruzici, Ion Țiriac sau Gică Popescu au fost alături de Simona Halep în tribune la Roland Garros și au susținut-o în vederea câștigării primului ei trofeu de Mare Șlem.

Gheorghe Hagi a lăudat-o pe Simona și a dat-o drept un exemplu de ambiție, sacrificiu și muncă, dar nu a ratat ocazia de a trimite niște „săgeți” către cei din conducerea sportului românesc, cărora le transmite că e posibil ca România să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului doar dacă strategia este corectă.

„Simona Halep ne-a arătat că atunci când construieşti cum trebuie, orice e posibil. Trebuie să ai ambiţie în primul rând, e vorba de mult sacrificiu atunci când te dedici unei meserii la cel mai înalt nivel. Cred că Simona e în momentul de faţă cel mai important idol pentru români”, a spus Gheorghe Hagi, potrivit Telekom Sport.