Copiii de la Poli Iaşi au câştigat „Iaşi Summer Cup 2018”

Timp de două zile, terenurile din Complexul Sportiv „Emil Alexandrescu” din Copou au găzduit turneul „Iaşi Summer Cup 2018”, competiţie pentru copiii Under 13 organizată de clubul Politehnica Iaşi, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Iaşi.

În finala turneului, la care au asistat preşedintele FRF Răzvan Burleanu şi directorul de dezvoltare Ciprian Paraschiv, s-au întâlnit cele două echipe ale Politehnicii Iaşi, „Blu” şi „Red”, victoria revenind primei formaţii cu scorul de 10-2. Copiii de la Unirea Ruginoasa au intrat în posesia medaliilor de bronz, după victoria cu scorul de 5-1 obţinută în finala mică în faţa echipei FC Botoşani. Pe ultimele două poziţii s-au situat Liceul cu Program Sportiv Iaşi – locul 5, respectiv Real Junior Vaslui – locul 6.

 

Premii din partea conducerii FRF

 

Festivitatea de premiere a fost oficiată de către preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care le-a oferit micuţilor jucători diplome, trofee, medalii şi echipament sportiv. Acesta i-a felicitat pe toţi participanţii, i-a încurajat pe învinşii care aveau capul plecat şi le-a urat succes în carieră.

„Orice competiţie la nivel de copii este extrem de benefică. Nu întâmplător noi, ca Federaţie, avem foarte multe competiţii la nivel de copii demarate în ultimii ani. Chiar ieri, în şedinţa de Comitet Executiv am decis extinderea unei competiţii inclusiv pe timpul sezonului rece. Astfel, din acest an vom avea Interliga Naţională pentru copii între 7 şi 10 ani şi pe timpul iernii, meciurile urmând să se desfăşoare în săli. Tot ieri am decis continuarea unei alte competiţii, Turneul Speranţelor pentru copiii Under 14. Sunt trei elemente foarte importante în fotbal. Este vorba de competiţie, de selecţie şi de pregătire. Fără aceste trei elemente, ca să nu mai vorbim şi de infrastructură, nu poţi să faci fotbal. De aceea mă bucur foarte mult că sunt aici, la Iaşi, la această competiţie pentru copii”, a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. Oficialul FRF a purtat discuţii în Copou cu conducerea AJF Iaşi (preşedinte Sorin Boca), cu executivul Politehnicii Iaşi, preşedintele Adrian Ambrosie şi directorul sportiv Tibor Selymes, cu directorul LPS Iaşi, Ilie Gheorghică şi cu alţi oameni de fotbal, între care şi referentul FRF Marian Moldovan.

În final, Răzvan Burleanu a avut o discuţie cu mulţi tineri arbitri ieşeni, cărora le-a transmis că „în ziua de azi se poate ajunge rapid la vârf, cu multă muncă şi seriozitate. Pentru fete este mult mai uşor, pentru că fotbalul feminin s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani”.

Şeful FRF a venit la Iaşi însoţit de directorul de dezvoltare Ciprian Paraschiv, fost căpitan al Politehnicii Iaşi.

 

Antrenorul Dan Cănănău, organizatorul turneului: „Competiţia a fost o reuşită din toate punctele de vedere”

 

Antrenorul Dan Cănănău a fost „sufletul” acestei competiţii şi speră ca turneul să devină unul de tradiţie în Iaşi.

„A fost un turneu reuşit din toate punctele de vedere. Le mulţumesc cluburilor pentru participare, îi felicit pe copii pentru modul cum s-au comportat şi dincolo de rezultate cel mai mult contează că micuţii s-au bucurat de fotbal şi au făcut ce le place cel mai mult. Faptul că l-am avut alături de noi la finală şi la festivitatea de premiere pe domnul preşedinte Răzvan Burleanu a contat enorm, a fost o surpriză uriaşă pentru copii. În ceea ce mă priveşte, am o echipă cu un nucleu foarte bun, iar această competiţie mi-a dat prilejul să-i evaluez pe jucători înaintea campionatului. A fost un prilej de verificare, dar şi de selecţie până la urmă. Nici nu am făcut schimbări, pentru că am vrut să văd potenţialul tuturor copiilor”, a declarat Dan Cănănău, antrenorul grupei 2006 la Centrul de Copii şi Juniori al Politehnicii Iaşi.

 

Preşedintele FRF, întâlnire cu primarul Mihai Chirica

 

După încheierea competiţiei, oficialii FRF au avut o întâlnire cu primarul Iaşiului, Mihai Chirica, principalul subiect de discuţie fiind construirea la Iaşi a unui teren sintetic, în parteneriat cu FRF.

„Este nevoie de terenuri de dimensiuni mari de fotbal în România, acesta este un proiect pe care noi l-am început acum un an şi jumătate şi prin care încercăm să convingem autorităţile locale să vină alături de noi şi să cofinanţeze aceste terenuri. Acum două săptămâni am inaugurat primul astfel de teren, la Piatra Neamţ. Acum vom avea o întâlnire cu domnul primar Mihai Chirica pe marginea acestui subiect. Federaţia are banii puşi deoparte pentru terenul de la Iaşi”, a completat preşedintele Răzvan Burleanu.

 

Rezultatele competiţiei:

Faza grupelor

Joi, 30 august

Grupa A – teren sintetic

Politehnica Blu Iaşi – LPS Iaşi 3-2

LPS Iaşi – FC Botoşani 2-2

FC Botoşani – Politehnica Blu Iaşi 1-6

 

Grupa A – teren iarbă

Politehnica Blu Iaşi – FC Botoşani 1-3

FC Botoşani – LPS Iaşi 0-0

LPS Iaşi – Politehnica Blu Iaşi 0-1

 

Clasament grupa A: 1. Poli Blu Iaşi 9p, 2. FC Botoşani 5p, 3. LPS Iaşi 2p.

 

Grupa B – teren sintetic

Real Junior Vaslui – Politehnica Red Iaşi 1-2

Unirea Ruginoasa – Real Junior Vaslui 0-1

Politehnica Red Iaşi – Unirea Ruginoasa 1-0

 

Grupa B – teren iarbă

Unirea Ruginoasa – Politehnica Red Iaşi 1-0

Real Junior Vaslui – Unirea Ruginoasa 0-1

Politehnica Red Iaşi – Real Junior Vaslui 1-0

 

Clasament grupa B: 1. Poli Red Iaşi 9p, 2. Unirea Ruginoasa 6p, 3. Real Junior Vaslui 3p.

 

Vineri, 31 august

Finala pentru locurile 5-6

LPS Iaşi – Real Junior Vaslui 2-2, 9-8 după loviturile de departajare

 

Finala pentru locurile 3-4

FC Botoşani – Unirea Ruginoasa 1-5

 

Finala pentru locurile 1-2

Politehnica Blu Iaşi – Politehnica Red Iaşi 10-2

 

Premii individuale:

Cel mai bun jucător: Boz Denis Florin (Poli Iaşi)

Cel mai bun portar: Axinia Cătălin (Unirea Ruginoasa)

Golgeter: Ciobanu Luca (Poli Iaşi)