Echipa de volei Penicilina Iași riscă excluderea din campionat

Penicilina Iași ar fi trebuit să joace vineri, la Galați, cu echipa locală CSU Belor, în prima fază a Cupei României la volei feminin, dar echipa ieșeană nu s-a mai prezentat la meci și a pierdut la masa verde. Interesant este faptul că ieșencele au făcut deplasarea la Galați, dar în cursul dimineții de vineri au făcut cale întoarsă spre casă. Surprinzător, delegația clubului ieșean a părăsit Galațiul fără să anunțe pe nimeni de la echipa organizatoare, ori vreun oficial al partidei.

De vineri și până astăzi, niciunul dintre oficialii clubului ieșean nu au oferit informații despre motivele neprezentării la meci. Dacă antrenorul Rareș Puni a declarat că ”nu pot oferi detalii, luați legătura cu conducerea clubului”, președintele Vasile Chebac nu a fost de găsit în ultimele zile.

Din câte se pare, în cursul dimineții de vineri, antrenorul Rareș Puni ar fi primit un telefon de la președintele Vasile Chebac, acesta din urmă anunțând că echipa trebie să revină acasă. Fără nicio explicație în plus. Firesc, fetele au rămas șocate în momentul în care antrenorul a fost nevoit să le transmită vestea și chiar au încercat să-l convingă pe tehnician să se prezinte la meci. În cele din urmă, jucătoarele și antrenorul Puni au fost nevoiți să respecte ordinul primit de la Iași și au făcut cale întoarsă spre Iași.

Gestul clubului ieșean a lăsat-o fără replică și pe antrenoarea echipei din Galați, Elena Berdilă.

„Aşa ceva n-am mai păţit în toată cariera mea! Penicilina a dormit joi noaptea la Galaţi, a luat micul dejun, dar a părăsit vineri dimineaţă hotelul, solicitând hrană rece. Nu ne-a anunţat nimeni că Penicilina Iaşi nu se va prezenta la meci. Am încercat noi să contactăm responsabilii echipei, dar toţi aveau telefoanele închise!”, a declarat Elena Berdilă pentru ziarul Evenimentul.

Conform regulamentului, Penicilina Iași riscă excluderea din campionat după neprezentarea la meciul de la Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *