Baloteștiul a uitat să piardă. FC Argeș a fost umilită în Ilfov

Partida dintre CS Balotești și FC Argeș s-a încheiat cu o nescontată victorie la scor a ilfovenilor

Meci special astăzi la Balotești pentru echipa gazdă care a continuat seria bună din ultimele etape de campionat. Formația antrenată de Ștefan Nofitovici adună meticulos puncte și a ajuns la a patra partidă fără eșec. După victoria cu ASU Poli urmată de două remize, una apreciată, la Cluj, a venit, astăzi, momentul descătușării. Baloteștiul a umilit, pe teren propriu, scor 4-0, o echipă argeșeană care a jucat un rol fruntaș în acest campionat. Cornel Predescu și Alex Stoica aduceau, după 30 de minute, un avans liniștitor pentru ilfoveni.

VEZI AICI REZULTATELE ETAPEI!

Piteștenii au avut șansa de a reveni în joc, la un penalty irosit de Vasile Gheorghe, și Baloteștiul a șarjat, pe final de partidă, cu alte două goluri, Ovidiu Marin și Clătinici, chiar dacă Dedu era plecat de multă vreme la cabine. Ilfovenii au strâns clasamentul în zona retrogradării și aspiră, justificat acum, la o prezență notabilă și pe Ilie Oană la ultima apariție oficială din acest an.

VEZI AICI CLASAMENT DETALIAT!