Mașinile de marcat terenul, cadoul de decembrie al AJF Călărași

În prag de decembrie, cunoscută și ca luna cadourilor, Asociația Județeană de Fotbal Călărași a făcut utile dotări echipelor pe care le păstorește. Astfel, cu ajutorul unui sprijin financiar venit din partea FRF de 5.000 de euro, echipele din Liga a 4-a a județului Călărași au primit mașini de marcat terenul de joc cu vopsea lavabilă. „Pentru desfăşurarea unui meci în condiţii regulamentare, marcajul terenului este esenţial. Nu de puţine ori, arbitrii delegaţi s-au confruntat cu situaţii în care marcajele lipseau sau nu erau în conformitate cu prevederile regulamentare, generând tot felul de neajunsuri. Ţinând cont de greutăţile financiare cu care se confruntă echipele din campionatul judeţean, am considerat necesară dotarea tuturor cluburilor cu astfel de maşini” – a explicat Dorinel Dincă, președintele AJF Călărași.

Nu este primul asemenea gen de ajutor de care beneficiază echipele de fotbal din acest județ la care este implicat AJF-ul, ele mai primind în anii precedenți echipament sportiv complet, precum și genți medicale.