OPINIE / Alin Buzărin scrie despre inima mare a unui fost mare fotbalist: Revanșa lui Liță Dumitru

 

Pe 2 ianuarie Liță a împlinit 69 de ani. I-a sărbătorit la Atlanta, Georgia, unde trăiește de aproape doi ani și unde-i învață fotbal pe copii, coordonând o școală privată, Kalonji Soccer Academy. El, care l-a ținut pe Pele la Guadalajara, el, care a fost declarat de două ori cel mai bun fotbalist român, el, care a purtat de multe ori banderola de căpitan al echipei naționale și a Stelei, el, care apare în acea celebră poză cu Cruyff.

Tot el, care a antrenat Rapidul, Timișoara, Jiul, echipe de vârf la vremea lor. La 69 de ani îi invață fotbal pe copiii din Georgia, își crește propriul copil într-un aer social respirabil și se felicită că a avut curajul să facă pasul spre America la 67 de ani, o vâstă care pentru mulți alții e palpitantă doar atunci când plătesc întreținerea sau când vine poștașul să le aducă pensia.

Liță a primit de ziua lui sute, poate mii de mesaje pe Facebook. E activ în mediul electronic, postează, răspunde, discută. Probabil că ecranul computerului e legătura lui cu țara, cu cei pe care i-a lăsat să se descurce într-un meleag insuficient de încăpător pentru el. Dar toți cei care au interacționat în aceste zile cu pagina de facebook ”Ioan Liță Dumitru” au putut vedea acolo o listă de subscripție. Cu prilejul zilei sale de naștere, fostul mare fotbalist a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru ”American Cancer Society”, o organizație care luptă împotriva cancerului mai ales în rândul copiilor. Un dolar, doi, trei, cinci, orice sumă e importantă! Dintr-un puțin pus lângă alt puțin, se face mult!

E o pornire lăuntrică de tată, de bunic, dar și de om care nu cu multă vreme în urmă a trecut și el prin astfel de necazuri, pe care le-a rezolvat tot cu sprijinul moral și chiar material al celor din jur. O revanșă pe care simțea c-o are de luat. O mulțumire față de soarta care după ce i-a fost potrivnică, a început iarăși să-i zâmbească.

La aproape o jumătate de veac de la meciul impecabil împotriva lui Pele, Liță Dumitru merită alt set generos de aplauze!

  • Name Ticu 3 ianuarie 2019 at 16:45

    Super Lita , forzza Rapid !

Comments are closed.