Scandal pe primul loc. Jucătorii Sportului Snagov se revoltă

Fotbaliștii liderului Sportul Snagov ar fi urmat să efectueze astăzi primul antrenament de după vacanță

Agitație în tabăra echipei din Snagov în ziua în care ar fi trebuit să se efectueze primul antrenament din noul an. Deși patronul Cătălin Rufă ar fi dat asigurări că lucrurile se vor rezolva în acestă săptămână, echipierii liderului au răspuns printr-o scrisoare pe care o reproducem integral. ”Fotbalul este un sport minunat, cel mai mediatizat din Europa și, totodată, cel mai îndrăgit. Mii de copii practică acest sport, visând să ajungă și ei fotbalițști profesioniști. Tocmai din acest motiv, pentru ei și nu numai, exemplele din fotbalul profesionist ar trebui să fie motivația supremă de a-și urma visul.

Din păcate, la noi, la Sportul Snagov, exemplul nu este cel mai stimulant, nu din punct de vedere sportiv, pentru că acolo suntem lideri într-un campionat foarte puternic, ci din punct de vedere organizatoric, administrativ și financiar.

Noi, toți jucatorii Sportului Snagov, considerăm că am ajuns într-un punct în care trebuie să tragem un semnal de alarmă. Din iulie până în 8 decembrie am muncit foarte mult, în condiții care sunt departe de performanțele pe care le-am obținut pe teren.

S-a văzut la televizor calitatea terenului de la Snagov, teren pe care noi ne-am antrenat zi de zi, cu excepția unei perioade scurte în care am folosit terenul de la Periș. Noi riscăm accidentări în fiecare zi, antrenându-ne pe acel teren, mai ales că nici nu am avut doctor la echipă.

Vitaminizare nu am avut, cu excepția cantonamentului din vară. Au fost zile în care ajungeam la stadion și echipamentul de antrenament încă nu era uscat. La fiecare antrenament, ne hidratăm cu apă care costă 0,80 RON bidonul de 2 litri.

După ce s-a descoperit că în bucataria de la stadion mișună șoarecii, s-a sistat și masa de prânz pe care o serveam imediat după antrenament, ceea ce a fost o mare problemă mai ales pentru jucătorii din București, care făceau naveta (bineînțeles, nedecontată de către club…). Însă cea mai mare și apăsătoare problemă pentru noi este situația financiară instabilă a clubului, care a dus ca în acest moment să avem restanțe salariale importante, ultimii bani pe care i-am luat fiind o jumătate de salariu din luna octombrie, înainte de Crăciun cu 2-3 zile, asta în condițiile în care ni se promisese că până de Crăciun vom fi cu banii la zi…

Conducatorii clubului ne-au spus mereu să avem răbdare până în decembrie, când echipa se va muta în alt oraș și toate aceste probleme se vor rezolva. Am înțeles situația, ne-am comportat într-un mod profesionist, trecând peste toate dificultățile și concentrându-ne să obținem cele mai bune rezultate posibile, însă iată că am ajuns în luna ianuarie și lucrurile nu au evoluat absolut deloc către soluționarea acestor probleme.

Decizia noastră, a tuturor jucătorilor Sportului Snagov, este să protestăm față de toată această lipsă de respect cu care suntem tratați, prin neprezentarea la reunirea lotului după vacanța de iarnă. Pentru că asta vrem, după o jumătate de sezon în care am performat peste așteptări: să fim respectați! Este un contract între noi și club, și cerem doar respectarea obligațiilor pe care le are clubul față de noi. Atât și nimic mai mult!”, se arată în scrisoarea trimisă de jucătorii Snagovului către GSP.RO. Laszlo Balint este ca și plecat de la echipa care va fi preluată de Marius Măldărășanu, fostul antrenor al Astrei Giurgiu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *