Ana Maria Popescu Brânză a condus echipa Steaua spre medalia de bronz la Cupa Europei la spadă

Formată din Ana Maria Brânză, Alexandra Predescu, Greta Vereş şi Raluca Sbârcia, echipa feminină de spadă a CSA Steaua a cucerit medalia de bronz la Cupa Europei de la Marcianise (Italia). Sportivele pregătite de Cornel Milan au dispus (43-39), în meciul pentru locurile 3-4, de AFC Aeronautica (Italia).

La această competiție echivalentă cu Liga Campionilor în sporturile de echipă, CSA Steaua a mai înregistrat următoarele rezultate: 45-19 cu Plymouth FC (Anglia) şi 45-27 cu SG Caserta (Italia), în grupă, 45-25 cu Club Esgrima Lazaro Cardenas (Spania), pe tabloul de 8 și 23-39 cu Fiamme Oro (Italia), în semifinale. Anul trecut, CSA Steaua s-a clasat pe locul 5, iar în ultimii 11 ani a câştigat Cupa Europei de patru ori (2008, 2011, 2012 şi 2016).

La puțin timp după concurs, Ana Maria Popescu Brânză a postat un mesaj pe contul ei de Facebook: ”Așa am încheiat ziua de ieri. Pe podium, cu zâmbet și cu medaliile de bronz la Europe Fencing Cup. Încă de anul trecut mă uitam cu jind la medaliile „bijuterie” (da, sunt printre cele mai frumoase pe care le-am văzut) și-mi doream tare mult una pentru colecția mea, dar atunci a trebuit să ne mulțumim cu locul 5. Și uite cum, la un an distanță, am reușit să urcăm din nou pe podiumul competiției. N-a fost o zi ușoară, dar am respectat planul și ne-am depășit condiția. A trebuit să ne recunoaștem învinse fără drept de apel în meciul contând pentru finala mare, dar ne-am mobilizat pentru ultimele asalturi și ne-am câștigat locul pe podium. În alte condiții, locul 3 la această competiție ar fi fost „dezamăgitor”, poate că și acum este pentru unii. Doar că eu simt acest rezultat ca pe o adevărata reușită și aproape că regret toți anii în care doar aurul era bun de aplaudat, iar argintul și bronzul nu contau nici măcar pentru noi… care muncisem din greu pentru ele. Ieri chiar am avut o discuție pe această temă, privindu-le pe trăgătoarele de la ABE (Franța), câștigătoarele competiției, cum se bucurau și jubilau ca și cum ar fi fost o finală de JO. Da, este important să te bucuri și să consumi fiecare moment. Să te exteriorizezi, să țipi, să râzi, să plângi. Noi (sportivii români) și când ne bucurăm, o facem cu măsură și cu gândul la următorea competiție la care trebuie să fiu cel puțin la fel de bun ca acum.
Mă uit chiar și la cei mici. Sunt atât de dornici de performanță și concentrați pe rezultat (ceea ce este bine), dar uită că sportul înseamnă… înainte de toate… bucurie! Și iar îmi dă târcoale cel mai bun sfat primit vreodată de la psihologul lotului național, chiar înainte de JO Rio de Janeiro 2016: „Bucură-te de scrimă!”… atât de simplu! Habar nu am câte podiumuri mi-a rezervat acest an și nu-mi garantează nimeni că o să-mi îndeplinesc obiectivele, dar sunt datoare să muncesc în fiecare zi pentru acest lucru și (mai nou) mi-am propus să mă bucur de fiecare experiență!”.