Alin Buzărin scrie despre dramatica eliminare a Simonei de la Australian Open: Aplauze pentru înfrângere

 

Sunt mai multe direcții în care au plecat opiniile după această optime de la Melbourne.

Specialiștii, tehnocrații tenisului, în frunte cu Mats Wilander, spun câte ceva despre serviciul doi al Simonei, prea moale, prea ușor de contracarat cu lovitura de tun imediat următoare, expediată de adversară. Posibil ca lucrurile să fi stat așa. Noi, ceilalți, nespecialiștii, exprimăm o opinie mult mai prozaică și emitem că e greu ca, oricât de bine ai juca din setul doi încolo, să câștigi un meci într-al cărui prim set tu  pur și simplu n-ai existat. Care s-a săvârșit în doar 20 de minute. Pentru a atinge un asemenea record de scurtime într-o optime de Grand Slam e nevoie ca și copiii de mingi să se miște repede, și pauzele ”de prosop” să fie scurte. Dacă tăiem timpii morți, rămân cam două minute pentru un game. Puțin, foarte puțin. Incredibil de puțin când perdantul e numărul unu mondial.

A doua tendință e ironizarea Serenei. Zugrăvirea ei în culori masculine, defeminizarea ei masivă. E plin Facebook-ul de pontuțe care se vor candide, dar clivează către porcos. Acestea nu se rezumă să facă referire la doar la bicepși și fesieri, ci intră mult mai în amănuntul anatomiei și fiziologiei surorii lui Venus. Ceea ce nu poate fi decât caterincă de cârciumă de cartier, unde se bea trăscău și de unde se fluieră aluziv și bădărănește către sexagenarele coborâte din tramvai.

Aplauzele care, în aceleași medii online, sosesc pe adresa Simonei, vin de la alt gen de oameni. De la aceia care înțeleg că după patru luni de pauză e greu să joci contra Serenei din postura ta de număr unu mondial. Sau mai ales din această postură. De la oameni care, fără să fie mari specialiști ai tenisului, mai înțeleg, că după triumful de la Roland Garros, Simona a făcut două Grand-Slam-uri subțirele (Wimbledon și US Open) și că era greu să-l facă pe al patrulea mult mai consistent. Oricum, victoriile cu Kanepi, Kenin și Venus sunt mai mult decât mulți dintre noi speram. Spuneam că vrem MULT de la Simona, dar recunoșteam în sinea noastră că, așa cum stau lucrurile, cu pauza lungă, cu durerile de spate, acest MULT nu prea avea de unde să vină.

Nu ne rămâne altceva decât să uităm acel groaznic set 1 și să aplaudăm seturile 2 și 3, indiferent de acel serviciu doi blamat de Wilander. Au fost două seturi de înalt nivel, în fața unei forțe a naturii. Și a fost din partea Simonei acel tenis al ei de vârf, care a dus-o pe primul loc mondial. Acum contează mai puțin dacă acel loc 1 se va păstra sau nu (din păcate, probabil că nu), ci important e că Simona ne-a dovedit că a revenit la nivelul ei bun spre foarte bun. Grand Slaam-uri vor mai fi, vine în curând sezonul de zgură, iar poziția de lider, chiar dacă se va pierde la un moment dat, se poate redobândi.

Preferăm și aplaudăm această ipostază a Simonei, de luptătoare împotriva infernalei canonade a Serenei, acelei ipostaze molatice, de slalom bine chivernisit printre premii în bani și puncte ATP. Acesta e adevăratul tenis, cel din seturile 2 și 3 de la Melbourne!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *