Alin Buzărin scrie despre o intenție foarte bună a Federației: Să dăm fotbal tuturor românilor! Și celor din străinătate!

Andrei Vochin a propus ca Supercupa României să se dispute dincolo de granițe, în regiuni ale Europei intens populate de români.

O idee excelentă, pentru că fotbalul românesc trebuie să fie al tuturor românilor, iar în Spania, în Italia, în Irlanda sau în Marea Britanie trăiesc milioane de compatrioți de-ai noștri.

Modelul italian

Nu cred că Andrei a plecat cu raționamentul de la recenta Supercupă a Italiei, jucată în Arabia Saudită. Acolo, motivele au fost pur economice. Un Juve-Milan la Jeddah a avut drept cheie grămada de bani pusă pe masă de saudiți și mai puțin mulțumirea sufletească adusă cetățenilor italieni care trăiesc și muncesc la Marea Roșie. Pentru că aceștia nu prea există și, dacă există, sunt foarte puțini. Rațiunile comerciale au precumpănit și în urmă cu câțiva ani, când aceeași Supercupă a Italiei a fost translocată în China. De la Marco Pollo, călătorit pre Drumul Mătăsii, pe italieni nu i-au prea interesat călătoriile la Marele Zid. În schimb, o altă Supercupă italiană disputată în urmă cu ceva vreme la New York a mulțumit milioanele de italieni de pe Coasta de Est.

Turcii de altădată

Mergem în urmă cu trei decenii, în primăvara lui 1989, în anul în care Galatasaray cu Tanju Colak și Prekazi în echipă avea să întâlnească Steaua în semifinalele CCE. Pentru meciul din sferturi cu Monaco, turcii aveau terenul suspendat și au programat partida cu monegascii la Gelsenkirchen, în vestul Germaniei Federale. Într-o vreme în care pe pământ nemțesc nu viețuiau opt-zeci milioane de etnici turci, ci doar vreo două-trei, arena de atunci a lui Schalke a fost arhiplină, iar atmosfera, senzațională, Galata calificându-se și grație extraordinarilor ei suporteri turci din diasporă.

Rumanos de Espana

Să revenim la noi și să alegem, de exemplu, estul Spaniei. La Castellon de la Plana și la Villa Real limba română e vorbită aproape în egală măsură cu spaniola. Peste un milion de compatrioți de-ai noștri viețuiesc în zonă și probabil că ar fi interesați de o supercupă. Sigur că sunt niște cheltuieli, transportul echipelor, cazarea, închirierea arenei ”Submarinului Galben”, cu 23.000 de locuri sau măcar a stadionului din Castellon, cu 13.000 de scaune. S-ar putea ca un CFR-Viitorul să nu acopere cheltuielile, dar un Steaua-Craiova sigur ar aduce 20.000 de oameni în tribune. Dincolo de calculul pur matematic al costurilor, evenimentul ar fi și un excelent exercițiu de imagine.

De ce nu și echipa națională?

Raționamentul poate merge mai departe, inclusiv pentru niște meciuri ale echipei naționale din proxima campanie de calificare. Nu râdeți, ci gândiți-vă! Câți spectatori adună un România-Malta sau un România-Feroe, nu pe Arena Națională, ci, să zicem, la Ploiești, unde s-au mai disputat astfel de meciuri, cu adversari de mâna a doua? Cinci mii? Zece mii? În niciun caz mai mulți. În schimb, un astfel de meci mutat la Villa Real ar dubla cifra. E ca și cum partida nu s-ar disputa la Ploiești, într-un oraș cu 300.000 de locuitori, ci într-o zonă cu peste un milion de români, măcar la fel de avizi de fotbal ca și ploieștenii. E o simplă idee, nimic mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *