Japonia și Qatar în finala Cupei Asiei

S-au consumat și semifinalele celei de-a 16-a ediții a Cupei Asiei. Rezultate:

28.01; Al-Ain: IRAN – JAPONIA 0-3 (0-0) / Osako (56, 67p), Haraguchi (90)

29.01; Abu Dhabi: EAU – QATAR 0-4 (0-2) / Boualem Khoukhi (22), Almoez Ali (37), Hassan Khalid (80), Hamid Ismail (90).

Au surprins scorurile drastice cu care s-au calificat finalistele, într-o ediție în care majoritatea partidelor s-au aflat sub semnul echilibrului. Meciul dintre Iran și Japonia, care poate ar fi trebuit să fie mai degrabă finala turneului, a fost nedecis timp de 56 de minute, până la primul gol al lui Osako, după care iranienii au cedat. În partea cealaltă, unde a avut loc o confruntare cu rivalitate ascuțită, Qatar, care cândva a făcut și ea parte din Emiratele Arabe Unite, s-a impus foarte clar în fața echipei gazdă, făcând scor, cu câte două goluri date în fiecare repriză.

Finala se va disputa vineri, 1 februarie, pe stadionul Zayed Sport City din Abu Dhabi. Japonia a mai fost de 4 ori în ultimul act, de fiecare dată câștigând (în 1992 și 2000 cu Arabia Saudită, în 2004 cu China și în 2011 cu Australia). Qatar, în schimb, e pentru prima oară în finală, de fapt, până la prezenta ediție, nu atinsese vreodată nici semifinalele. Ca viitoare gazdă a turneului final al CM, are nevoie de orice literă în plus într-un CV aproape gol.