Qatar, în premieră campioana Asiei

Qatar a câștigat a 17-a ediție a Cupei Asiei. A fost o premieră pentru ea, fiind primul trofeu fotbalistic pentru această mică țară.

Victoria ei a fost o surpriză, cu atât mai mult prin claritatea ei, Japonia fiind mult mai bine cotată, totodată deținând recordul titlurilor continentului galben, 4 la număr, nepierzând până acum vreo finală. Totul însă are un început.

Qatar devine a 9-a reprezentativă din istorie care își adjudecă trofeul, așteptând astfel cu mai mare încredere organizarea viitorului turneu final al CM. Oricum, la fotbal Qatar a avut o participare mai cinstită față de nesimțirea de la handbal, acolo unde a importat în totalitate jucători din toată lumea bună a respectivului sport, folosindu-se de un regulament penibil al federației internaționale. Nici naționala aceasta de fotbal care a câștigat acum nu este 100% curat qatareză, însă „importurile” sunt mai puține și majoritatea lor sunt de mică anvergură, din lumea arabă. Ró-Ró face excepție, fiind portughez. Ceilalți străini sunt: portarul de rezervă Yussef Hassan și mijlocașul de bandă Ahmed Alaaeldin egipteni, fundașul Bassam Hisham iraqian, fundașul Abdel-Qarim Hassan, mijlocașii Ahmed Fathi și Assim Madibo și atacantul Almoez Ali sudanezi, mijlocașii Boualem Khoukhi și Karim Boudiaf algerieni, atacantul Ali Hassan Afif tanzanian.

Și pentru antrenorul spaniol Félix Sánchez Bas (n. 13.12.1975) este primul mare succes din carieră. El se află în Qatar din 2013, unde până să ajungă la naționala mare a pregătit reprezentativele U19, U20 și U23 ale acestei țări.

Abia la ediția din 1980, adică a 7-a, a participat prima oară la întrecerea continentului său, de-atunci fiind prezentă la toate turneele finale, cu excepția celui din 1996. De cele mai multe ori, în 7 rânduri, a fost eliminată din faza grupelor, în 1980, 1984, 1988, 1992, 2004, 2007 și 2015. Cea mai bună performanță de până acum, fusese atingerea doar a sferturilor de finală, în edițiile din 2000 și 2011.

Finala din 2019

01.02; Abu Dhabi: QATAR – JAPONIA 3-1 (2-0)

Stadion: Zayed Sport City. Spectatori: 36.776. Marcatori: Almoez Ali (12), Abdulaziz Hatem (27), Aqram Hassan (83). Arbitru: Ravșan Irmatov (Uzbekistan). C.G.: Aqram Hassan, Ró-Ró – Shibasaki, Yoshida, H.Sakai.

QATAR: Saad Abdullah – Ró-Ró, Bassam Hisham, Tareq Salman, Abdel-Qarim Hassan – Abdulaziz Hatem, Assim Madibo – Hassan Khalid (74 Karim Boudiaf), Boualem Khoukhi (61 Salem Al-Hajri), Almoez Ali (90 Ahmed Alaaeldin) – Aqram Hassan. Antr. Félix Sánchez Bas.

JAPONIA: Gonda – H.Sakai, Tomiyasu, Yoshida, Nagatomo – Shibasaki, Shiotani (84 J.Ito) – Doan, Minamino (89 Inui), Haraguchi (62 Yoshinori Muto) – Osako. Antr. Hajime Moriyasu.

A fost pentru prima oară când în Cupa Asiei nu s-a jucat finala mică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *