Lincar l-a bătut pe Baciu. Turris a trecut de Daco-Getica

Liderul din C3 se află pentru zece zile în cantonament la Izvorani.

Echipa antrenată de Eric Lincar pregătește startul noului sezon și drumul către promovarea în eșalonul secund într-un cantonament care are loc la Izvorani.

Primul test amical din această perioadă s-a jucat în Colentina în compania divizionarei secunde Daco-Getica București.

După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate, 0-0, teleormănenii și-au netezit drumul către succes în actul secund în care au marcat de două ori în contul victoriei finale. Georgescu, autogol, și Moldovan au semnat reușitele victoriei Turrisului.

Formația prezidată de Mădălin Ioniță merge, la finele săptămânii, la Mioveni, pentru testul cu CS din localitate după care va reveni în cantonamentul de la Izvorani.