Flavius Stoican: ”Vom juca la victorie la Viitorul. Vrem să rupem acest blestem și să câștigăm”

Antrenorul Flavius Stoican încă nu a reușit să câștige contra Viitorului, echipa lui Gică Hagi fiind o adevărată ”bestia nera” pentru gruparea din Copou în ultima perioadă. Antrenorul Politehnicii speră ca echipa sa să rupă acest blestem în partida de vineri, de la Ovidiu, prima a rundei a 24-a, și să câștige în premieră în fața ”Regelui”.

”Ne așteaptă o partidă importantă, care ne poate ține în viață în lupta pentru play-off, dacă vom obține puncte. Nu va fi ușor, chiar dacă ei trec printr-o perioadă a rezultatelor nu foarte reușită. Noi avem entuziasm și cred că putem face o partidă mare. Trebuie să tratăm acest meci ca pe o finală, așa cum sunt și celelalte. Întâlnim echipa care ne-a pus mari probleme în ceea ce privește rezultatele de până acum. Nu am câștigat contra lor, deși au fost meciuri în care am jucat bine și am fi meritat mai mult, cel puțin pe teren propriu. Dar acum va fi cu totul alt deznodământ. Spun asta pentru că suntem conștienți că este ultima noastră șansă de a mai spera la play-off”, a declarat Stoican, care nu se va mulțumi cu un punct la Ovidiu: ”Noi mergem cu gândul la victorie. Dacă vom face egal, rămânem la mâna celorlalte meciuri. Important este să jucăm bine”.

Calcule pentru play-off

Stoican admite că se poate ajunge în play-off și cu mai puține puncte decât în sezonul trecut (anul trecut s-a intrat cu 39 de puncte), dar speră ca echipa sa să acumuleze nouă puncte în ultimele trei etape din sezonul regulat, pentru a fi sigură de locul 6. ”E greu de spus de câte puncte avem nevoie. Normal ar fi să luăm 9 puncte pentru a ajunge în primele șase, dar se poate intra și cu mai puține puncte, poate cu 37, 39, așa cum s-a întâmplat în sezonul trecut. Cert este că trebuie să jucăm fiecare meci în parte la victorie, indiferent cu ce echipă jucăm”, a punctat Stoican.

Prime promise pentru ultimele meciuri

Comitetul Director al clubului din Copou i-a anunțat pe jucători că vor avea prime de victorie pentru ultimele meciuri din sezonul regulat, jumătate din sumă urmând să fie încasată în câteva zile după meci, iar cealaltă doar dacă echipa va accede în play-off. ”Am fost anunțați că la fiecare joc vom avea prime de victorie. Jumătate din sumă va fi achitată în săptămâna dinaintea meciului următor, iar cealaltă jumătate o vom primi dacă vom intra în play-off. Am avut și în tur, dar nu am luat decât o primă. Victoria cu Mediașul a fost echivalentul acelei prime. Adică 1500 de lei. Atât am primit pentru toate victoriile pe care le-am obținut. Au fost doar promisiuni. Teoretic ar trebui să le recuperăm”, a mai spus Stoican.

Cosmin Frăsinescu: ”Vom intra în play-off dacă vom avea un punct peste locul 7”

La rândul său, căpitanul Cosmin Frăsinescu este convins că Poli se poate impune pe terenul Viitorului dacă va juca cu aceeași determinare precum în meciul cu Mediașul de pe teren propriu. ”Ne așteaptă o partidă grea, am ajuns până aici și încă sperăm la play-off. Am avut meciuri bune acasă cu ei, dar s-a întâmplat de fiecare dată să pierdem. Poate acum nu vom juca la fel de bine și vom câștiga. Importantă este atitudinea grupului și determinarea. Atitudinea trebuie să fie pozitivă pe teren. Dacă vom juca unul pentru celălalt, vom scoate un rezultat pozitiv”, a declarat Cosmin Frăsinescu. Căpitanul Iașiului nu și-a pierdut încă speranța într-o nouă calificare în play-off: ”Sunt multe echipe angrenate în această luptă care joacă între ele și putem profita. Ultimul meci, cel cu Mediaș, ne-a dat entuziasm că putem acumula cât mai multe puncte pentru a accede în play-off. După meciul cu Dinamo am rămas cu un gust amar, dar victoria cu Gaz Metan ne-a oferit din nou mult entuziasm. Am schimbat atitudinea, au apărut ceva schimbări în echipă, iar jucătorii noi au venit cu foarte mult devotament, au ajutat foarte mult echipa. Asta dă încredere grupului. Cred că ne jucăm o șansă foarte mare de a intra în play-off în acest meci. Cu o victorie, rămân speranțe foarte mari”.

Stoperul echipei ieșene a evitat să pronunțe un număr de puncte necesar accederii în play-off, punctând că echipa are nevoie de un punct mai mult decât locul 7.

”După calculul meu, trebuie să avem un punct mai mult decât locul 7. Sau chiar ca anul trecut, printr-o conjunctură favorabilă, să fim la egalitate cu locul 7. Dacă ne vom califica, înseamnă că am fost corecți cu fotbalul. Dacă nu, probabil mai avem mult de muncă și nu va fi nicio tragedie pentru noi”, a conchis Frăsinescu.