Asalt către EURO. Dan Oprescu a stabilit lotul pentru Rusia

Selecţionerul echipei naţionale Under 19 a stabilit lotul care va încerca în Rusia calificarea la EURO

Tinerii fotbalişti din echipa naţională Under 19 s-au reunit la Mogoşoaia pentru pregătirea ultimelor detalii legate de participarea la Turul de Elită din Rusia pentru calificarea la EURO 2019 care va avea loc în această vară în Armenia. Lotul convocat de Dan Oprescu este următorul:

Portari: ȘtefanTârnovanu (Sportul Snagov), Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), David Duțu (SC Popești-Leordeni)

Fundași: Andrei Rus (SCM Gloria Buzău), Alexandru Ţîrlea (Real Madrid), Vladimir Screciu (RC Genk), Marius Leca (FC Viitorul), Antonio Manolache (ACS Poli Timișoara), Marco Ehmann (ASSCS Farul Constanța), Sorin Șerban (CS Minaur Baia Mare), Rareș Ispas (CFR Cluj)

Mijlocași: Marian Șerban (CS Mioveni), Daniel Toma (ASSCS Farul Constanța), Radu Chiriac (AFC Astra), Raoul Baicu (U Craiova 1948 CS SA), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Antonio Sefer (Fotbal Club Rapid), Valentin Mihăilă (U Craiova 1948 CS SA), Ovidiu Horşia (Academica Clinceni)

Atacanți: Andrei Banyoi (Șoimii Lipova), Leonardo Mitruscsak (Plimob Sighetu Marmației)

Echipa naţională a României va juca în Rusia după următorul program:

Irlanda – România (20 martie, ora 11:00), Rusia – România (23 martie, ora 16:00), România – Azerbaidjan (26 martie, ora 16:00).