Popicarii ieșeni atacă un nou titlu național pe echipe, la Ploiești

În perioada 18-20 aprilie 2019, arena de popice din Ploieşti va găzdui turneul final pe echipe al Campionatului Național de seniori, întrecere la care va participa și CFR Olimpia ACB Iaşi, campioana naţioală en-titre. 
La turneul final de la Ploiești vor participa formaţiile CFR Cluj (locul 1 la finele sezonului regulat 2018-2019), CFR Olimpia ACB Iaşi (locul 2), Inter Petrila (locul 3) şi KSE Târgu Secuiesc (locul 4), aceasta fiind şi ordinea de intrare pe pistele de concurs, în prima zi a turneului.
Joi, 18 aprilie, după şedinţa tehnică, se va juca, începând cu ora 10.00, pe toate cele şase piste de concurs, contra-scor şi se va stabili un clasament.
Vineri, în cadrul semifinalelor, se va proceda la tragerea la sorţi pentru a se stabili gazdele confruntărilor si pistele de joc: 1- 4 sau 3-6. Programul semifinalelor va fi următorul: Locul 1 – Locul 4 (orele 09.00-12.00) şi Locul 2 – Locul 3 (orele 13.00- 16.00).
Sâmbătă, 20 aprilie, în ultima zi a turneului final, se vor disputa meciurile pentru podium, astfel:

– Finala mică (locurile 3-4): învinsele din semifinale, în intervalul orar 08.00-11.00.

– Finala mare (locurile 1-2): învingătoarele din semifinale, în intervalul orar 12.00-15.00.
Pentru turneul final de la Ploieşti, campioana en-titre CFR Olimpia ACB Iaş va avea la dispoziţie următorul lot de sportivi: Ion Cercel şi Mihai Gabriel Benghiac (ambii fiind şi componenţi ai lotului naţional de popice seniori), Florin Opincă, Iulian Gabriel Cucu, Costică Ciurdea, Remus Antimirescu, Vlad Nacu şi juniorii Sebastian Biţă, Alerxandru Sorin Mitru, Ştefan Lincu. Antrenor-jucător: Remus Antimirescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *