Liga 2 Etapa a XXXII-a. Chindia-Academica,un meci pentru promovare

Etapa cu numărul 32 din eşalonul secund aduce în prim plan jocul dintre primele clasate, Chindia Târgovişte şi Academica Clinceni

Chindia Târgovişte-Academica Clinceni

Trupa ilfoveană pare scăpată deja în câştigătoare deşi în afara partidei de astăzi gruparea antrenată de Ilie Poenaru va mai întâlni alte două echipe cu pretenţii, U Cluj şi Petrolul. Chindia îşi poate consolida, la rândul ei, statutul pe locul secund, direct promovabil, dacă câştigă confruntarea de astăzi

Pronostic: 1x

Luceafărul Oradea- CS Mioveni

Orădenii par mai liniştitiţi pe final de campionat chiar dacă „luceferii” nu au scăpat, definitiv, de emoţii. Dincolo, Mioveniul a cedat, acasă, 1-2 cu Petrolul, şi merge fără griji la Sânmartin pe un final de campionat fără mari provocări pentru formaţia antrenată de Daniel Opriţa.

Pronostic: 1

Energeticianul-UTA

Prima apariţie a antrenorului Viorel Tănase în faţa suporterilor din Petroşani este una dificilă. UTA este o grupare valoroasă şi inconstantă, în acelaşi timp, în acest sezon. Gazdele nu îşi mai pot permite nici măcar un pas greşit în situaţia delicată în care a ajuns echipa care nu s-a regăsit mai deloc în partea secundă a întrecerii.

Pronostic: 1

Metaloglobus Bucureşti-Sportul Snagov

Formaţia antrenată de Laszlo Balint nu este deloc ferită de grij şi are, în continuare, o poziţie delicată în clasamentul la zi. Fostul lider a dat semne de reviriment, în meciul câştigat cu Pandurii, după câteva etape de secetă, şi rămâne în cărţile promovării

Pronostic: 1

Pandurii Târgu Jiu-CS Baloteşti

Meci care opune două echipe în acută criză de puncte. Ilfovenii par să se fi împăcat cu soarta retrogradării în Liga a III-a la finele acestui sezon. Gorjenii, în schimb, au emoţii în continuare şi caută doar victoria în partida cu echipa antrenată de Ciprian Niţă.

Pronostic: 1

Aerostar Bacău-Dacia Unirea Brăila

Situaţia îngrijorătoare în care se află echipa băcăuană îi determină pe jucătorii antrenaţi de Florin Bratu să se gândescă doar la victorie. Brăilenii sunt de mult timp condamnaţi la retrogradare şi vin după o umilinţă în propriul fief, 0-8, cu Universitatea Cluj.

Pronostic: 1

Universitatea Cluj- Ripensia

Pe loc de baraj la ora confruntării clujenii vor , măcar, să îşi conserve acest statut. Jucătorii antrenaţi de Bogdan Lobonţ vor fi atenţi, până la ora disputei cu timişorenii, şi asupra partidei de la Târgovişte. Ripensia arată bine sub bagheta lui Alex Pelici şi poate oferi o replică de bun  nivel pe Cluj Arena.

Pronostic: 1

ASU Poli Timişoara- ACS Poli Timişoara

Cele două formaţii timişorene staţionează pe locuri departe de pretenţiile anunţate la startul sezonului. Trupa antrenată de Vivi Răchită mai are speranţe minime legate de o eventuală menţinere în eşalonul secund, în timp ce ASU pare, cel puţin la ora jocului, o grupare mai liniştită.

Pronostic: 1

Petrolul Ploieşti-Daco-Getica Bucureşti

Meci între două echipe cu aspiraţii diferite pe final de sezon competiţional. Ploieştenii rămân ancoraţi în lupta pentru promovare, după succesul de la Mioveni, în timp ce formaţia antrenată de Marius Baciu este pe loc retrogradabil la ora vizitei la Ploieşti.

Pronostic: 1

FC Argeş- Farul Constanţa

Piteştenii au capotat, runda trecută, în Colentina, 0-1 cu Daco-Getica, punând capăt unei serii de patru victorii consecutive. Cum oaspeţii au acută nevoie de puncte, într-o situaţie încă neclară pentru formaţia antrenată de Petre Grigoraş, marinarii pot pleca mulţumiţi de pe terenul unei formaţii liniştite pe final de sezon.

Pronostic: x2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *