Meciul cu FC Voluntari ar putea fi ultimul pentru Flavius Stoican pe banca Politehnicii Iași

Meciul cu FC Voluntari ar putea fi ultimul pe banca tehnică a Politehnicii Iași pentru antrenorul Flavius Stoican. Tehnicianul a vrut să demisioneze imediat după eșecul cu FC Botoșani, din etapa trecută, scor 0-3, dar a fost convins de către președintele Adrian Ambrosie să revină asupra deciziei.

Un eventual eșec, însă, la Voluntari, în meciul de duminică, l-ar putea determina pe Stoican să renunțe la postul său și să părăsească echipa ieșeană după aproape doi ani petrecuți în Copou.

Conform unor surse, în cazul în care Stoican va demisiona, oficialii ieșeni se vor orienta către doi antrenori italieni, Cristiano Bergodi și Walter Zenga, iar dintre români cele mai mari șanse să vină la Iași le are Eugen Neagoe.