Sânge proaspăt pentru Trică. Borţoneanu merge în Bănie

Eugen Trică a încheiat conturile cu Sportul Snagov şi a fost déjà prezentat la noua sa echipă

Sportul Snagov a avut un parcurs notabil în sezonul recent încheiat cu ambii antrenori prezenţi pe banca tehnică, Laszlo Balint şi Eugen Trică. Ultimul şi-a încheiat mandatul la formaţia lui Cătălin Rufă cu ocazia ultimei partide din eşalonul secund semnând déjà cu gruparea unde va lucra în continuare. Eugen Trică a răspuns favorabil ofertei venite de la Adrian Mititelu, patronul craiovenilor de la FC Universitatea, fiind prezentat oficial la divizionara C.

Trică nu va pleca cu mâna goală de la Snagov, principala ţintă a acestuia fiind mijlocaşul de 20 de ani Claudiu Borţoneanu. Văzut de Cătălin Rufă drept unul dintre cei mai promiţători tineri jucători români, Borţoneanu va lucru în continuare sub comanda lui Trică la un obiectiv clar al oltenilor, promovarea în eşalonul secund.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *