Alin Buzărin trage concluziile după parcursul României la Euro U21 Simplitate și curaj, calități atipice nouă!

Trecându-ne emoțiile, necontenind cu mulțumirile față de toată lumea, trebuie să venim încet-încet dinspre efuziune către luciditate. Să separăm din acest ocean afectiv cu ape galbene partea de luciditate care să ne poate duce înspre înainte. Să identificăm obiectiv ce-a fost bine, ca să știm încotro ne îndreptăm cu fotbalul.

Suntem tentați să spunem că ne aflăm în fața unei generații de excepție, numai că de-acolo, de la Bologna, imediat după meci, Mircea Lucescu ne-a contrazis, spunându-ne că nu există generații, ci doar muncă. Asta e și mai bine. Înseamnă că această echipă variantă 2019 nu e doar o promoție excepțională, ci e însăși starea fotbalului nostru la momentul de timp actual.

Dacă e așa, atunci trebuie să observăm o reconfortantă modificare a caracteristicilor noastre. Reprezentativa U21 a marcat 10 goluri în 4 meciuri, ceea ce e foarte bine, chiar dacă includem aici și partitura extrem de prudentă a partidei cu Franța, care strică media. Înscriem ușor, ajungem ușor la poarta adversă, jucăm vertical, nu ne mai pierdem în mii și mii de arabescuri cu mingea, cele mai multe dintre ele sortite pieirii.

Mult timp fotbalul nostru a fost catalogat drept defensiv, bazat pe disciplină tactică, pe acoperirea bună a terenului și pe o fază ofensivă lăsată în seama unor jucători care, dacă aveau o zi proastă, ne lăsau să ne bazăm doar pe truda din apărare.

Această echipă U21 clatină teoria tradițională, arătând că-i place nu doar driblingul pe metru pătrat, ci și pasa lungă, la capătul căreia se află de obicei Pușcaș. Va trebui să continuăm să jucăm așa, Țucudean, celălalt atacant important al echipei naționale de seniori, pliindu-se pe același profil. Inclusiv lui Coman și lui Ivan, pe care în curând trebuie să-i vedem titulari la echipa națională mare, le place acest stil de joc pe spații largi, unde își pot pune în valoare viteza, calitate pe care fotbalul nostru de vârf a cam pierdut-o odată cu retragerea ”viteziștilor” deceniilor trecute, Lăcătuș sau Balint. Sigur că aceste principii ale jocului simplu, dar eficient, vin cumva în contradicție cu stilul mai degrabă elaborat al lui Ianis Hagi, dar tehnica „decarului” poate fi folosită judicios prin pase care să pună în valoare viteza și forța celor din față. Viteză și forță, iată niște cuvinte pe care le rostim iarăși, după ani și ani în care aproape că le uitaserăm!

Lângă forță și viteză, cele două însușiri atât de rare în peisajul nostru din ultima vreme, trebuie să adăugăm și tupeul. Lipsa de complexe față de numele și dimensiunea adversarului. Am câștigat o grupă cu reprezentantele a trei dintre primele patru națiuni clasate la ultimul Mondial de seniori. Am jucat de la egal la egal aproape un meci întreg cu Germania. Nu ne mai tremură chiloții în fața numelor sonore, nu ne mai blochează miza unor confruntări importante. Ne convine această postură din care noi n-avem nimic de pierdut, ci doar de câștigat.

Acest curaj probabil că nu ne va face campioni mondiali în viitorul apropiat, dar ne va ajuta să trecem peste praguri care ni se păreau inaccesibile. Dacă vom juca simplu și curajos vom urca în următorii ani, mizând pe aceste calități atipice fotbalului nostru, mereu campion mondial doar la pasa cu călcâiul.