NUMĂRUL 33 AL REVISTEI 100% SPORT ROMÂNIA ESTE PE PIAȚĂ! După 14 ani, Oana Manea spune adio handbalului

Am aflat și noi că luna iunie a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteo,  iulie a început în forță și-și recapătă din plin numele de Cuptor, dar nu uitați că dacă e început de lună a apărut numărul 33 al revistei 100% Sport.  Numărul 33 al revistei 100% Sport este începând de luni, 3 iunie, pe piață, la toate chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali.

Campioană a Europei cu CSM București, în 2016, bucureșteanca Oana Manea a mărturisit că dorește să-și dedice timpul familiei și să devină cât mai curând mamă. Remarcată prin combativitate, Oana Manea a participat direct, ca jucătoare, la mai toate reușitele din handbalul nostru feminin, din ultimii 14 ani. Mai precis de după finala Mondialului din 2005. Și a făcut parte dintr-o serie de jucătoare de valoare mondială pe acest post, fiind colegă o vreme cu Ionela Gâlcă-Stanca. Și predându-i ștafeta Crinei Pintea, atât la națională, cât și la echipa de club. „Știam că va urma finalul. M-a emoționat acest moment, nu mă așteptam să primesc acest dar minunat (n.a. – tricoul de joc, înrămat). A fost cea mai mare bucurie când am venit la CSM. Voiam să vin acasă. Nu mă gândeam că voi face performanță în orașul în care m-am născut. A fost ceva incredibil să câștig Liga Campionilor. Sper să fi fost iubită și ca om, și ca sportiv. Cred că am fost destul de populară și vreau să le transmit fanilor că-i apreciez și le mulțumesc că au fost alături de noi. Voi veni la toate meciurile CSM-ului. Îmi va lipsi handbalul. Jumătate din viață mi-am dedicat-o
sportului. Nu cred că voi rămâne în lumea handbalului. Vreau să fac cu totul altceva. Vreau să învăț alte lucruri. Acum, cel mai important este pentru mine familia, sper și îmi doresc enorm să fiu mamă”, a declarat Oana Manea. Tot interviul îl găsiți în revista noastră

Filiași, fotbal la granița performanței. Fotbalul doljean a câştigat de câţiva ani o echipă la L iga III-a, pe CSO Filiaşi, grupare care în sezonul trecut a atins cea mai bună clasare, locul 5, din cele 5 sezoane în care a activat sub egida FRF. De existenţa celor 10 ani ai clubului se leagă numele craioveanului Florin Spânu, preşedintele clubului, care îşi aminteşte cu plăcere cum a luat naştere acest proiect.

Fotbalul american, made in Timișoara. Mai puţin cunoscut în această parte a lumii, „football-ul” de peste Ocean şi-a făcut loc treptat şi în România prin intermediul multor entuziaşti. Dacă tot globul ştie de importanţa „Super Bowl-ului” în State, la noi avem RoBowl, iar ediţia a
X-a a adus spectacolul sportului american tocmai în comuna Ghiroda. Gazda finalelor a fost Timişoara 89ers, care nu a reuşit însă să câştige nici cea de-a treia finală a Campionatului Naţional în care a ajuns.

România, în patinajul mondial. Cea mai bună performanţă din istoria patinajului românesc aparţine unei eleve a unui antrenor brașovean. Julia Sauter (22 de ani), patinatoare născută în Germania, dar care reprezintă România la concursuri, a terminat, la începutul acestui an, pe locul 14, în finala Campionatelor Europene de patinaj artistic de la Minsk, Belarus.

Karateka de Iași. CS ENPI Iași, unul dintre cele mai titrate cluburi de karate tradițional din România, a împlinit în acest an 26 de ani de activitate

Marica aprinde Farul cu autoritățile locale. Cu ajutorul autorităților locale și județene, Ciprian Marica va încerca să readucă formația de pe Litoral pe prima scenă a fotbalului românesc

Se obțin vizele pentru Tokyo. Florentina Iușco Marincu (23 de ani) a îndeplinit baremul de participare la Jocurile Olimpice din 2020. Ea este al treilea sportiv român care obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de înotătorul Robert Glință și trăgătoarea Laura Coman Ilie, fiind urmată mai apoi de echipa națională de fotbal U21 prin calificarea în semifinalele Campionatului European din Italia.

Provincia a prins gustul campioanelor. În contextul în care CSM București n-a cucerit niciun titlu național în sporturile de echipă, formațiile din Transilvania au revenit la putere.

Evenimentele sportive ale lunii iunie. O nouă rubrică a revistei noastre își propune să le reamintească cititorilor ce s-a întâmplat în sport luna trecută.

Europa comunistă și forțele Internelor, episodul 4. În țările care au avut ghinionul să intre în sfera comunistă, acesta și-a întins tentaculele mizerabile urmând un șablon stabilit de cei care au impus o asemenea orânduire socială îndoielnică. Acesta însă nu a fost întins pe un teren plan, astfel încât să fie copiat peste tot la fel, ci s-a imprimat în funcție de situația prezentă în teren, în unele locuri mai pregnant, în altele mai puțin.

Infografie cu cifrele sezonului încheiat din Liga I. Aflați toate datele despre câți jucători și antrenori s-au perindat în ediția 2018-2019 a Ligii I și toate statisticile.

Replay – Acum 30  ani. Ce făceați în iulie 1989? Probabil că fiecare dintre voi ați uitat acele zile. Noi ne-am propus să facem un replay sportiv cu evenimente din acea vreme care să vă reîmprospăteze memoria.

De unde a apărut nebunia trotinetelor.  Se estimează că primele variante ale trotinetei, făcute manual, au fost văzute rulând pe strazile orașelor din Vest în urmă cu mai bine de un secol. Aflați toate detalii în cadrul unui nou episod al Lecției de Sport.

De vorbă cu Silviu Petcu, Arabul din Divertis. Silviu Petcu este un personaj la fel de simpatic și dincolo de scenă, iar limba română pe care o vorbește n-are vreun accent… arăbesc. Îi place și sportul, dar e deranjat de prăpastia care s-a căscat la noi între fotbal și celelalte ramuri. De asemenea, nu agreează știri sportive de azi care nu-și merită numele căci din ele nu afli nimic despre… sport.

Moldova, fără fotbal în Liga a II-a. A 80-a ediție a eșalonului secund se anunță a fi cea mai disputată de după Revoluție.

Librăria 100% Sport. În fiecare lună, Narcis Drejan vă spune la ce film să mergeți, ce cărți să citiți sau ce jocuri să vă distreze pe console sau PC.

Arsenalul din Tunari își trage stadion de 5 stele. Echipa din comuna ilfoveană poartă numele de Arsenal, precum tunarii din Londra, iar acum autoritățile locale vor să construiască și o arenă impresionantă.

Familia Judoka. Robert Andreescu a debutat la 17 ani în Liga a III-a și are o poveste foarte interesantă. A început cu judo, dar a renunțat în momentul în care și-a dat seama că adevărata lui dragoste este mingea de fotbal. A fost un moment mai greu pentru părinții lui, decât pentru copilul Robert Andreescu, pentru că amândoi erau practicanți de judo.

Costel Pană și cel mai bun unsprezece. Din numărul 11 al 100% Sport, ne-am propus să alegem cel mai bun 11 actual din fotbal, dar și cel mai bun din istorie, dar nu din ochii noștri, ci ai marilor fotbaliști din România. În noul număr, fostul fotbalist al lui Dinamo, actualmente antrenor secund la Poli Iași, a ales echipa favorită.

Unde găsești revista 100% Sport

ONLINE – Comanzi online! Platesti online!

În magazinele:

INMEDIO – București și toate județele (excepție Giurgiu și Covasna)

RELAY – București, Alba, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Timiș

ONE MINUTE – Aeroport București-Otopeni

DISTRIBUITORI ZONALI:

Arca Press – Brașov

Astebra – Dolj

Calliope – Prahova, Buzău, Dâmbovița

Cuget Liber – Constanța

Dom Mitică Press – Călărași

Franco Rom – Teleorman

Gydany – Vâlcea

Innovation MSN – Timiș

Media Press Distribution – Argeș

Trop Press – Cluj

De asemenea, îi anunțăm pe toți distribuitorii de presă din România că pot avea Revista 100% Sport la chioșcuri, dacă vor lua legătura cu zona de distribuție a publicației, printr-un mail la adresa  redactie@100sport.ro sau de la secțiunea MAGAZIN de pe site-ul nostru www.100sport.ro.

ONLINE – Comanzi online! Platesti online!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *