Opinie / Marian Burlacu scrie despre principala nevoie a tenisului nostru: Teren cu iarbă sau ”Central” în Parcul cu Platani?

Succesul Simonei Halep la Wimbledon a iscat un semn de întrebare… Cum poți să câștigi un titlu la All England Club când tu, în România, nu prea ai terenuri de tenis cu iarbă? O întrebare pe care am adresat-o și eu, în 1993, după ce Răzvan Sabău triumfa tot acolo, dar în întrecerea juniorilor.
Tănăr ziarist sportiv fiind pe atunci, mi-am spus: ”dacă un român câștigă pe iarbă însemnă că poate ar mai apărea și alții care să facă performanță pe această suprafață. Și atunci n-ar fi nevoie ca ei să învețe tenis, de mici, pe gazon?”. Am fost liniștit imediat. În sensul că oameni de tenis mi-au explicat faptul că un teren de tenis cu iarbă este extrem de greu de întreținut. Această operațiune necesită costuri mai mari decât în cazul unuia cu zgură, iarba degradându-se mult mai repede. Mai ales în condițiile climatice de la noi. Și s-a observat și anul acesta, când un val de căldură a atins Londra, că iarba dispăruse în anumite zone ale terenurilor după două săptămâni de meciuri la Wimbledon. În plus, știm prea bine cum e cu iarba la noi din ceea ce se întâmplă pe stadioanele de fotbal…
Fără să resping total ideea amenajării unor terenuri cu gazon pentru tenis, cred că una dintre principalele nevoi ale acestui sport, la noi, este de a reconstrui cât mai repede ”Centralul” din Parcul cu Platani. Fiindcă este pe cât de ciudat, pe atât de jenant să dispui de jucătoare și de jucători de talie mondială, de o bază atât de cochetă de tenis în inima Bucureștilor și să nu poți avea acolo o arenă principală modernă . Apoi, până să facem terenuri cu iarbă, în sportul alb, cred că e mai nimerit să avem cât mai multe pe zgură sau pe sintetic. Fiindcă poți să te adaptezi jocului pe gazon mergând și antrenându-te în Insulele Britanice, înainte de Wimbledon. Cum a făcut-o Simona Halep. Și cum o face de atâta timp și Horia Tecău, alt român care a triumfat la Londra, tot pe gazon, dar la dublu. E imposibil, însă, să înveți să joci tenis, copil fiind, dacă nu ai prin apropierea casei măcar un teren cu zgură. 


Marian Burlacu

Facebook – Marian Burlacu

E-mail – mvburlacu@columnist.com