OPINIE / Marian Burlacu scrie despre ”argintul” voleibalistelor la FOTE 2019: Mai presus de o medalie

Formată din jucătoare născute în 2002 și 2003, reprezentativa de volei a României a disputat finala Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Baku. Toată lumea s-a bucurat pentru medalia de argint câștigată, însă mai presus de ea se ridică o întrebare: ce vom face pentru ca această generație să atingă același nivel și la competițiile majore ale senioarelor?

Întrebarea nu e deloc întâmplătoare. Și trebuie amintit că ultima performanță a reprezentativelor noastre de volei data de acum 26 de ani. Atunci o echipă din care făceau parte, printre altele, Cristina Pîrv, Dana Mincă, Alida Cioroianu, Alina Pralea și Xenia Ivanov cucerea titlul mondial universitar la Buffalo, în SUA. Întrecând (3:1) chiar reprezentativa țării gazdă într-o competiția în care echipele studențești se confundau în mare măsură cu cele reprezentative. Iar dacă majoritatea componentelor acelei formații a României s-au realizat mai apoi în plan individual, nu același lucru îl putem spune dacă ne referim la grup, care n-a mai reușit să atingă vreodată un nivel apropiat.

Iar această situație nu e unică pentru sportul românesc, la nivelul disciplinelor de echipă cu minge, în ultimele trei decenii. La fel s-a întâmplat, de pildă, cu generația care a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de rugby juniori de la Brescia, în 1996. Sau cu aceea care a clasat România pe locul 3 la Mondialul de handbal seniori din 1990. În ambele cazuri, jucătorii au plecat pe la diverse cluburi din România și din Europa, federațiile de specialitate nereușind mai apoi să împace obiectivele, aspirațiile și dorințele acelor sportivi, ale grupărilor pe care le reprezentau cu acelea ale echipelor naționale. Așa cum se întâmplase în deceniile precedente (anii 50, 60, 70 și 80), când majoritatea internaționalilor noștri din sporturile de echipă activau la Dinamo și la Steaua.

Așadar, pentru ca această medalie de argint cucerită la FOTE, de voleibaliste, să nu rămână doar un alt reper despre care să se amintească peste alți 25 de ani, ar fi nevoie ca grupul din care fac parte voleibaliste valoroase precum Alexia Căruțașu sau Francesca Alupei să fie menținut. Ceea ce se anunță extrem de complicat în condițiile actuale, în care interesele de club sunt, deseori, mai presus de acelea naționale.

PS – Atunci când l-a transferat pe fiul său, Ianis, în străinătate, Gică Hagi a pus o condiție, și anume ca acesta să joace cât mai mult acolo. Fiindcă aceasta e, de fapt, condiția principală ca un sportiv să progreseze. Cam în aceeași perioadă, handbalista Diana Bazaliu s-a transferat la Corona Brașov. Și din aceleași motive. Campioană mondială de junioare în 2014, ea a fost legitimată ulterior la CSM București, cu care a câștigat Liga Campionilor, patru titluri naționale și de 3 ori Cupa României, însă fără să joace prea mult. Ceea ce i-a frânat evoluția, împiedicând-o să se afirme și la naționala de senioare așa cum a făcut-o la categoria de vârstă inferioară. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *