Americanul Tony Migliozzi vizează al treilea titlu mondial la Brașov

Municipiul Braşov găzduieşte primul campionat mondial de atletism organizat vreodată în România! Iar Tony Migliozzi este unul dintre cei mai importanţi atleţi care va lua startul pe distanța de 50 kilometri, în 1 septembrie.

Campionatul Mondial de alergare pe distanța de 50 kilometri este programat în 1 septembrie 2019 în orașul de sub Tâmpa. Competiția este organizată de Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare (IAU), împreună cu Federaţia Română de Atletism şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.
La acest campionat vor participa sportivi din 31 de ţări de pe toate continentele, iar până la startul competiției Federația Română de Atletism vă prezintă cei mai renumiți atleți care vor alerga pe străzile din Brașov.
Tony Migliozzi este fără doar și poate unul dintre cei mai importanţi atleţi care va lua startul la Campionatul Mondial de la Brașov, din 1 septembrie. Născut pe 21 iunie 1989, în North Canton (Ohio), atletul american este dublu campion mondial în această competiție, cucerind medalia de aur în 2015 și în 2016, când întrecerea a fost organizată la Doha, în Qatar.
În 2015, Tony Migliozzi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu timpul de 2h 52:08, el devansând doi sportivi din Kenya: Arnold Kiptaoi (2h 55:34) și Samuel Ongaki (2h 56:15).
Un an mai târziu, el a devenit pentru a doua oară campion mondial, terminând cursa cu timpul de 2h 54:02. În 2016, el a fost urmat pe podium de americanul Tyler Andrews (2h 56:04) și de Collen Makaza, din Zimbabwe (2h 56:58).
În 2019, Tony Migliozzi face parte din nou din echipa Statelor Unite ale Americii care va lua parte la competiția de la Brașov și va încerca să cucerească a treia medalie de aur la Campionatul Mondial de alergare pe distanța de 50 kilometri. “Sunt onorat să reprezint din nou Statele Unite ale Americii în această competiției și mă gândesc cu emoție că am șansa de a cuceri pentru a treia oară titlul de campion mondial”, a declarat sportivul american în vârstă de 30 de ani.

Tony concurează pentru SUA și în curse de 5.000 m, 10.000 m, semimaraton și maraton, iar remarcabile sunt locurile 5 și 6 ocupate de el la Maratonul de la Chicago din 2015 (locul 6 – 2h 17:44) și 2016 (locul 5 – 2h 19:39).
În 2016, Tony Migliozzi a fost declarat ultra-alergătorul anului în Statele Unite ale Americii!
Iubitorii alergărilor lungi pot concura în cursa Open Race, alături de Tony Migliozzi! Înscrierile la această cursă sunt deschise pe pagina dedicată a campionatului www.brasov50km.com.