Alin Buzărin evocă personalitatea lui Florin Halagian Cam așa ar trebui să arate un antrenor!

Prin arșița amiezii de luni s-a strecurat ca un vânticel vestea că Florin Halagian nu mai e printre cei vii. Dispăruse asumat din viața publică de mai mulți ani, retras în sine, unii zic că era grav bolnav, alții doar că încerca o mare dezamăgire față de peisajul fotbalistic înconjurător, hotărându-se să nu-l mai comenteze, să-l părăsească definitiv!

În martie, când a împlinit 80 de ani, l-a căutat multă lume, pentru obișnuitele interviuri aniversare. A refuzat uniform orice propunere, primindu-și noul prefix în anonimatul pe care l-a căutat și l-a și găsit în ultimii ani ai vieții. Puțini cu biografia lui (campion al României cu Argeșul de două ori, cu Dinamo și cu Steaua) ar fi rezistat tentației de a se împăuna, de a da șuvoaie de sfaturi părintești celor mai tineri, de a fi depănat viața alături de Dobrin, Radu II, Bărbulescu și ceilalți, de a ne mai fi adus aminte încă o dată că el a avut cuvântul decisiv în aducerea lui Bölöni la Steaua sau că el e ultimul care a bifat un sezon întreg fără înfrângere în Ștefan cel Mare (campionatul 1991-1992).

Astăzi observăm că antrenorii zilei au discursuri metafizice, că pun filmulețe motivaționale sau că asudă din greu să evite (mulți dintre ei nu reușesc) intervențiile patronilor. Chiar dacă pe vremea sa telefonia mobilă nu atinsese încă acuratețea tehnologică de astăzi, probabil că „Armeanu” ar fi jucat în picioare orice dispozitiv prin care cineva i-ar fi sugerat ceva. Și nu doar dispozitivul, ci și pe cel care i-ar fi întins acel telefon cu indicații de la pupitrul de comandă.

Nu s-a născut conducătorul care să-i spună lui Halagian pe cine să bage, pe cine să scoată, ce tactică să folosească. Sau jucătorul care să-i treacă prin față, să-i răspundă sau să-l conteste. Și e de reținut că mare parte din cariera sa s-a desfășurat în vremea în care nu numai conducătorii erau prin preajmă, ci și diverși generali, prim-secretari, activiști de partid, inși de teama cărora tremurau județe întregi.

Halagian a avut mereu soluții. Când vremurile s-au schimbat, s-a adaptat și a rămas pe o linie de plutire la nivel înalt. Soluțiile tactice funcționau nu doar pe tablă, ci și în viața de zi cu zi. Spre finalul carierei sale, undeva la granița dintre milenii, antrena la Bacău, unde adusese echipa din ipostaza de certă retrogradată în cea de participantă în Cupa Intertoto. Sechelariu era un patron impulsiv, greu de strunit, dar „Armeanu” avea leac pentru orice problemă. Odată, după un meci, patronul, supărat pe arbitraje, a dat buzna în conferința de presă, s-a așezat lângă antrenor și și-a început tirada. Reportofoanele erau pregătite să înregistreze filipica lui „Seche”. Numai că Halagian a luat telecomanda și a dat la maximum sonorul televizorului care până atunci doar torcea molcom pe un post de muzică. O soluție genială, în fața căreia Sechelariu a renunțat la discurs!

De-acum încolo, când mai vedeți schimbări făcute din tribună, antrenori care stau drepți în fața conducătorilor, scurgându-li-se personalitatea pe dalele din vestiar, aduceți-vă aminte de Florin Halagian! Stând drept, neînclinându-se în fața nimănui, a reușit să adune aproape patru decenii de primă ligă, 898 de meciuri, cifră aproape neverosimilă astăzi, când neofiții se bucură că li se mai oferă trei zile în care să se simtă antrenori principali.

Veghează-i de sus, nea Florine, și povățuiește-i! Drum lin, amintire veșnică!

  • Eugen 13 august 2019 at 0:17

    Odihneasca-se in pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *