OPINIE / Narcis Drejan scrie despre performanța fantastică a lui Marian Drăgulescu: Cum să mergi la JO la 40 de ani!

La 8 septembrie, exact o lună de atunci, gimnastul Marian Drăgulescu, aproape de 39 de ani, obținea două medalii de aur la Campionatele Națională de Gimnastică, iar într-o discuție privată îi spuneam că la cum arată gimnastica în România există posibilitatea ca peste 10 ani, tot el să câștige titlurile naționale. A râs mult, dar mi-a spus cu ambiția care-l caracterizează: “Tot ce e posibil, să știi, eu nu mă las încă!“

La 8 octombrie, din delegația României la Mondialele de la Stuttgart, singurul român care a obținut biletul pentru Tokyo a fost Marian Drăgulescu, asta înseamnă că la 40 de ani va participa la Jocurile Olimpice, în condițiile în care lumea l-a făcut nebun după Rio, când a scris cu optimism pe pagina sa de facebook: “Tokyo, ne vedem peste 4 ani!“. Vorbim despre o perioadă groaznică pentru gimnastica feminină, al doilea ciclu olimpic ratat cu lotul național, după dezastrul Rio lipsim și de la Tokyo. Pentru cei înnebuniți cu statisticile, gimnastica, în România, este sportul care conduce detașat în clasamentul all-time pe medalii la Jocurile Olimpice: 72, 25 de aur, 21 de argint și 26 de bronz. Pe locul 2 vine canotajul, cu 38 de medalii. Gimnastica în România, conform manualelor americane, este sportul național, Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Simona Amânar, Cătălina Ponor, Lavinia Miloșovici, Monica Roșu, Sandra Izbașa și Andreea Răducan sunt nume scrise cu majuscule în cărțile celor menționați mai devreme. Soluții nu există, momentan, se fac, totuși, 8 ani de când gimnastica din România a dispărut de la Jocurile Olimpice, doar critici și specialiști care ne explică ce trebuie făcut, dar la practică, mai ales cu sportul ăsta, e infernal.

În schimb, la masculin, Marian Drăgulescu sfidează orice lege, mai ales cea a vârstei, se apropie de 40 de ani și îndeplinește baremul olimpic, dar stați, că nu e mulțumit, trage pentru medalie la Stuttgart. Vorbim despre unul dintre cele mai grele sporturi, unde oasele par elastice, iar viața este foarte scurtă în performanță. Undeva la 27-28 de ani, cei mai mulți gimnaști spun adio și încep viața de antrenori sau renunță definitiv, cei mai mulți din cauza chinurilor groaznice prin care trec în drumul spre marea performanță. La 40 de ani, un om normal se trezește 200 de zile pe an, în medie, cu dureri de articulații, în special, conform unui studiu european al sănătății, iar 4% din populația planetei mai practică un sport de masă, după vârsta de 40 de ani. E vârsta resemnării de cele mai multe ori, iar Marian Drăgulescu sare mai bine decât orice gimnast de 17-18 ani din România, plutește deasupra gimnasticii masculine și este un exemplu incredibil pentru noi toți, pentru cei resemnați și mai ales pentru pseudo-părerologii care vorbesc despre declinul sportului românesc.

Și nu pot să nu-mi amintesc câte nedreptăți i s-au făcut lui Marian Drăgulescu: amintiți-vă de Londra, când nu a fost inclus în lot, pe fondul unei forme slabe, sau anul trecut la Europene, când cică ar fi fost protejat, deși sportivul a venit cu dovezi clare că nu are nimic. Drăgulescu a fost tot timpul un Che Guevara al Federației Române de Gimnastică, le-a spus tuturor ce a avut pe suflet, i-a deranjat, i-a jenat, dar pe tabelele electronice sportivul a trecut de fiecare dată. Acele tabele n-au cum să calculeze, momentan, vârsta lui Drăgulescu, probabil că le-ar da ceva erori. La Tokyo va fi a 5-a apariție la Jocurile Olimpice, în mod cronologic, ar fi trebuit să fie a 6-a, dar n-a fost prezent la Londra. După 20 de ani de la prima sa prezență, cea de la Sydney, Marian e fabulos. A debutat la o ediție a Campionatelor Mondiale în 1999, la Tianjin. S-a retras de mai multe ori, a suferit accidentări grave, dar în 2019, este printre cei mai buni din lume. Ultima sa medalie la nivel mondial a venit în 2015, la Glasgow, când a urcat pe 2 la sărituri. Are în palmares la acest aparat patru titluri mondiale, 2001, 2005, 2006, 2009 și o săritură care-i poartă numele.

Și aș îndrăzni și eu o întrebare pentru cei care răspund de sportul românesc: voi ce făceați la 40 de ani? Vă gândeați cum să scoateți în evidență rezultatele negative. Normal, pentru că n-aveați soluții și nu le aveți nici astăzi. E ușor să fii ministru al Tineretului și Sportului, cu nota 2 la examenul de titularizare, și să te cerți pe facebook cu Corina Ungureanu, dar pentru gimnastică să nu faci nimic. Poate-l studiați undeva și pe Marian Drăgulescu, dacă n-au început deja americanii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *