CM de handbal 2019: România s-a calificat in extremis, Franța a fost eliminată!

Cu Cristina Neagu fără eroare la aruncările de la 7 metri, echipa feminină de handbal a României a câștigat cu 28-27 meciul cu Ungaria deși a fost condusă la 6 goluri (10-16) la pauză! Deținătoare a titlului mondial, Franța a ratat calificarea în grupa locurilor 1-12, urmând a evolua pentru clasarea între pozițiile 13-24…
Spectatorii prezenți în Yatsushiro General Gymnasium au avut parte de un meci, România – Ungaria, derulat după un scenariu incredibil. Naționala noastră a avut un start catastrofal de meci, ratând exasperant în atac și apărându-se fără vlagă. Astfel se explică detașarea rapidă a Ungariei, care a condus cu 5-0 (minutul 7) și 7-1 (min. 11). În decursul întâlnirii, naționala naostră a izbutit în două rânduri să reducă diferența (de la 6-12 la 8-12/min. 26, respectiv de la 12-18 la 16-18/min. 41), însă de fiecare dată adversarele s-au desprins din nou.
Nu și pe final, când meciul a semănat mai mult cu unul de baschet… În sensul că Ungaria a comis o serie de faulturi sancționate de arbitrele germane Kuttler și Merz cu aruncări de la 7 metri. Cu sânge rece, Cristina Neagu a transformat aceste penalități în minutele 41, 45, 48, 50, 55 și 60. Iar la ultima aruncare, dictată cu circa 10 secunde înainte de fluierul de final, cea mai valoroasă handbalistă din lume a marcat și golul victoriei.

„Ungaria a jucat foarte bine în prima repriză. Noi am avut o repriză foarte slabă, am avut şase goluri în minus. Am jucat foarte bine şapte contra şase. A trebuit să schimb portarii între ei din când în când. Kovacsics a făcut un meci foarte bun. A fost o presiune foarte mare pe portarii noştri. Ultimul şapte metri al nostru trebuie să îl revăd. Nu ştiu cum s-a dat. E ciudat când meciul ajunge într-o situaţie ca aceasta. A fost un meci fair-play, nu s-a jucat dur. Sunt mulţumit şi mândru de echipă şi de România. Am stat foarte bine în apărare, ne-am sincronizat foarte bine. Extremele Ungariei au fost foarte bune, iar noi am fost lente pe centru. Îmi aduc aminte că au avut şase goluri, noi nu am avut răbdare, apoi am început să jucăm 7 contra 6, cu mult mai multă răbdare. Am încercat să le împrăştiem. Am trimis-o pe Seraficeanu în extremă dreaptă, iar din acel moment am jucat mult mai bine. Sunt foarte mulţumit de modul în care au jucat, astăzi, extremele mele. Îl înţeleg pe Kim că este supărat. Îmi place naţionala Ungariei şi sper să o ţină tot aşa, deoarece acesta este viitorul handbalului”
Tomas Ryde, antrenor România

Cristina Neagu e pe locul 3 în clasamentul golgheterelor

Golurile echipei României în meciul cu Ungaria au fost marcate de Neagu 10 goluri (19 aruncări), Iuganu 6 (7), Seraficeanu 5 (7), Ostase 2 (2), Perianu 2 (4), Pintea 2 (3) și Pristăvița 1 (2). Pentru Ungaria cele mai multe goluri, câte 6, le-au marcat Kovacsics și Szabo.
Căpitan al naţionalei de handbal, Cristina Neagu ocupă locul 3 în clasamentul golgheterelor Campionatului Mondial, după prima fază a competiției (primele cinci meciuri), cu 40 de goluri. Bucureșteanca are un procentaj de 100% la aruncările de la 7 metri, cu 19 goluri din 19 aruncări. Prima poziţie în ierarhie este ocupată de slovena Tjasa Stanko (45 goluri), care este urmată de handbalista sud-coreeană Eun Hee Ryu (43) şi de Cristina Neagu (40). Este de amintit că românca nu a evoluat în partida cu Kazahstan.

”Suntem foarte fericite că am câștigat acest meci. Felicităm echipa ungară. Au jucat foarte bine un meci foarte dificil, însă noi am câștigat. Am crezut până la capăt”
Ana Maria Iuganu

Naționala, fără punct în Grupa Principală II

În urma victoriei de astăzi, cu Ungaria, România se califică în Grupa Principală II, unde va întâlni Rusia, Suedia și Japonia. Echipa noastră nu va avea niciun punct la start, ea pierzând meciurile cu Spania (16-31) și Muntenegru (26-27), care se iau în calcul.

”Felicitări pentru România și Thomas. Sunt foarte dezamăgit de mine și sunt foarte dezamăgit de faptul că nu am avut cel puțin un egal”
Kim Rasmussen, antrenor Ungaria

Grupa A
Meciuri disputate
Serbia – Angola 32-25
Olanda – Slovenia 26-32
Norvegia – Cuba 47-16
Cuba – Serbia 27-46
Angola – Olanda 28-35
Slovenia – Norvegia 20-36
Olanda – Cuba 51-23
Slovenia – Angola 24-33
Norvegia – Serbia 28-25
Cuba – Slovenia 26-39
Serbia – Olanda 23-36
Norvegia – Angola 30-24
Serbia – Slovenia 29-27
Angola – Cuba 40-30
Olanda – Norvegia 30-28

Clasament
1. Norvegia 8 puncte
2. Olanda 8 puncte
3. Serbia 6 puncte
………………..
4. Slovenia 4 puncte
5. Angola 4 puncte
6. Cuba 0 puncte

Grupa B
Meciuri disputate
Germania – Brazilia 30-24
Franța – Coreea de Sud 27-29
Danemarca – Australia 37-12
Brazilia – Franța 19-19
Australia – Germania 8-34
Coreea de Sud – Danemarca 26-26
Coreea de Sud – Brazilia 33-27
Franța – Australia 46-7
Danemarca – Germania 25-26
Australia – Coreea de Sud 17-34
Germania – Franța 25-27
Danemarca – Brazilia 24-18
Brazilia – Australia 31-9
Germania – Coreea de Sud 27-27
Franța – Danemarca 18-20

Clasament
1. Coreea de Sud 8 puncte
2. Danemarca 7 puncte
3. Germania 7 puncte
………………….
4. Franța 5 puncte
5. Brazilia 3 puncte
6. Australia 0 puncte

Grupa C
Meciuri disputate
Muntenegru – Senegal 29-25
Ungaria – Kazahstan 39-15
România – Spania 16-31
Kazahstan – Muntenegru 21-30
Spania – Ungaria 29-25
Senegal – România 24-29
Spania – Senegal 29-20
Ungaria – Muntenegru 24-25
România – Kazahstan 22-20
Muntenegru – România 27-26
Kazahstan – Spania 16-43
Ungaria – Senegal 30-20
Muntenegru – Spania 26-27
Senegal – Kazahstan 30-20
România – Ungaria 28-27

Clasament
1. Spania 10 puncte
2. Muntenegru 8 puncte
3. România 6 puncte
…………………..
4. Ungaria 4 puncte
5. Senegal 2 puncte
6. Kazahstan 0 puncte

Grupa D
Meciuri disputate
Japonia – Argentina 24-20
Rusia – China 26-11
Suedia – Congo 26-16
Argentina – Rusia 22-35
Congo – Japonia 16-28
China – Suedia 19-32
Rusia – Congo 34-13
China – Argentina 28-34
Suedia – Japonia 34-26
Congo – China 25-24
Japonia – Rusia 23-33
Suedia – Argentina 30-23
Japonia – China 35-18
Argentina – Congo 25-16
Rusia – Suedia 30-22

Clasament
1. Rusia 10 puncte
2. Suedia 8 puncte
3. Japonia 6 puncte
…………………
4. Argentina 4 puncte
5. Congo 2 puncte
6. China 0 puncte

Primele trei clasate s-au calificat în faza grupelor principale

Grupa Principală II
Meciurile României
Duminică, 8 decembrie: România – Rusia
Marți, 10 decembrie: România – Suedia
Miercuri, 11 decembrie: România – Japonia
Clasament
1. Rusia 4 puncte (18)
2. Spania 4 puncte (16)
3. Suedia 2 puncte (0)
4. Muntenegru 2 puncte (0)
5. România 0 puncte (-16)
6. Japonia 0 puncte (-18)