Parteneriatul cu Academia lui Gheorghe Hagi, cel mai important pas făcut de ”AVA Football Academy” în 2019

2019 a fost un an reușit pentru ”AVA Football Academy”, academie românească fondată la Londra în urmă cu trei ani. Și pe plan sportiv, și administrativ. Rând pe rând, fondatorul academiei, fostul fotbalist gălățean Adrian Avasâlcăi, a bifat câte o țintă propusă pentru acest an, între acestea regăsindu-se înființarea echipei de seniori, convocarea unui tânăr fotbalist la echipa națională, precum și un parteneriat cu Gică Hagi.

”Au trecut 3 ani, am muncit din greu și s-au realizat succese spectaculoase într-un timp atât de scurt. După formarea academiei, am trecut la pasul următor, de a forma echipa de seniori și de a face cel mai important parteneriat cu Academia Hagi. Suntem mândri că am deschis porți pentru copiii Academiei către cluburi profesioniste și vom continua să muncim pentru a le crea un viitor copiilor români din Londra”, a precizat Adrian Avasâlcăi, managerul ”AVA Football Academy”.

Kevin Ciubotaru, convocat la Naționala Under 15

Conducerea academiei românești de la Londra i-a premiat la final de an pe toți copiii pentru rezultatele obținute în 2019. Printre premiile acordate în cadrul galei au fost și patru distincții speciale. Astfel, Kevin Ciubotaru a fost desemnat cel mai talentat junior român din Londra. Kevin se antrenează momentan la Watford FC și este singurul junior român din Londra convocat la Naționala României Under 15.

”Kevin Ciubotaru a cochetat cu Naționala României încă de când locuia în Italia, dar s-a mutat cu tatăl său în Londra și a rămas fără echipă. Când a venit la noi, în urmă cu 6 luni, am anunțat Federația Română de Fotbal de faptul că Kevin e cu noi și muncește din greu alături de echipa de seniori. Iar la scurt timp a venit convocarea. În acest moment, Kevin se pregătește cu Watford și o face foarte bine”, a mai spus Avasâlcăi.

De asemenea, Alex Vancea, Denis Torac și Răzvan Capitanopulo au fost premiați cu titlul de ”AVA Legend”, ei fiind cei mai vechi copii din academie, aducând de-a lungul anilor un aport major în cadrul Academiei ”AVA”.

”Scopul principal al tuturor academiilor amatoare este de inițiere, formare, promovare și susținerea copiilor în drumul fotbalului profesionist. După doar 3 ani de activitate, suntem convinși că scopul nostru este cel corect prin faptul că nu mai puțin de 10 copii din cadrul Academiei AVA au fost promovați în selecții către cluburile profesioniste și am încheiat cel mai important parteneriat cu cea mai profesionistă academie din România, Academia Gheorghe Hagi și FC Viitorul Constanța. Mulțumim sonsorului principal al Academiei, AC1 Construction, prin domnul Adrian Crăciun, care este alături de proiectul nostru fotbalistic din Londra de mai bine de un an, demonstrând tărie de caracter si loialitate în ciuda ofertelor venite din altă parte în timpul contractului de sponsorizare”, a continuat Adrian Avasâlcăi.

Vis împlinit: Parteneriat cu Gheorghe Hagi

Încă de la înființarea academiei, fostul fotbalist gălățean și-a dorit să încheie parteneriate nu doar cu cluburile puternice din Anglia, ci și cu academiile de top din România. Iar în acest an i s-a împlinit un vis, acela de a deveni partener oficial cu Academia ”Gheorghe Hagi” și cu clubul Viitorul.

”Parteneriatul cu Academia Hagi reprezintă cea mai bună rampă de lansare spre fotbalul internațional pentru academia noastră. Cei mai talentați copii vor avea posibilitatea să se pregătească la Academia Hagi și de acolo să performeze mai departe. Se vor organiza selecții în Londra în acest sens, iar antrenorii noștri vor merge în schimburi de experiență la Academia Hagi pentru a învăța și transpune conceptul acestei academii în pregătirea copiilor români din Londra”, a punctat fondatorul academiei românești de la Londra.

Obiectivul academiei: Fotbaliști pentru echipele naționale

Parteneriatul a fost semnat recent de președintele celor de la Viitorul, Gică Popescu, directorul sportiv al echipei lui Hagi, Zoltan Iasko și președintele ”AVA Football Academy”, Adrian Avasâlcăi. Aceasta este prima colaborare pe care o are echipa ”Regelui” Gheorghe Hagi cu un club din străinătate.

”Scopul Academiei AVA este să performeze spre semi-profesionism în următorii ani și să ofere viitori fotbaliști pentru echipa națională. Avem strategia, conceptul tehnic, viziunea și resursele necesare spre a ne îndeplini obiectivele. E o chestiune de timp, dar sunt convins că vom ajunge acolo în următorii ani. Acum, cu mult mai mult vom ridica standardul academiei deoarece parteneriatul cu Academia Hagi ne încurajează să o facem. Sunt convins că vom da mulți copii în fotbalul internațional și la echipa națională prin Academia Hagi”, a mai spus managerul ”AVA Football Academy”, care încearcă să atragă noi sponsori în acest proiect: ”De mult timp tot prezint proiectul nostru oamenilor de afaceri din UK, dar și din România, încerc să îi atrag alături de noi, să le putem oferi copiilor o infrastructură modernă de pregătire, dar mă lovesc de umeri ridicați. Sperăm totuși să atragem oameni potenți financiar care să fie parte la dezvoltarea fotbalului românesc, pentru că până la urmă această academie am înființat-o pentru români și cu români. Sper ca în anul 2020 să reușim asta”.

Premiat la Gala ”Top 100 Români de pretutindeni”

În toamna acestui an, Academia AVA a fost premiată de către Fundația ”RePatriot”, în cadrul galei ”Top 100 Români de pretutindeni”. Premiul ridicat de managerul Adrian Avasâlcăi a fost oferit la secțiunea ”Sport”, pentru ascensiunea reușită de academia românească de la Londra în cei trei ani de la înființare.

”A fost o onoare să mă număr printre cei 100 de români din diaspora premiați în cadrul acestui eveniment. Asta înseamnă că munca noastră este apreciată și constituie un model de urmat”, a conchis Avasâlcăi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *