Petrolul a punctat la despărțiri. Nume grele la capitolul plecări

Petrolul Ploiești și-a reluat astăzi pregătirile cu același gând al promovării în primul eșalon

Puține nume noi, doar două, la reunirea de astăzi a Petrolului. Tiberiu Nițescu, de la o grupare locală de Liga a IV-a, și un junior din propria pepinieră, Adrian Nicolae, au fost singurele noutăți la primul antrenament condus de Costel Enache și colaboratorii acestuia, Cătălin Munteanu, Mihai Ștețca și Alessandro Cittadino.  În schimb, o serie de fotbaliști cu nume se despart în această iarnă de Petrolul. Cezar Lungu, Ștefan Bărboianu, Mădălin Mihăescu, Ionuț Cioinac, Cătălin Ștefănescu, Bogdan Gavrilă sau Alexandru Zaharia se înscriu pe această listă a plecărilor. Echipa ploieșteană se pregătește pe plan local până duminică când se pleacă în primul cantonament din Antalya (Belek) care cuprinde și trei meciuri de verificare.

Lot prezent la reunire
Raul AVRAM, Cristian APOSTOLACHI (portari), WALLACE; OLARU, ŢICU, MANOLACHE, SÂRGHI, MARINESCU, STOICA, Şaim TUDOR, BRATU; ENACHE, DEAC, BLĂNARU, ARNĂUTU, Adrian NICOLAE (17 ani, junior al clubului), Mihai NIŢESCU şi Hamza YOUNES. DErlis David Mezza Colli este învoit până pe 9 ianuarie.