Valentin Popescu omul din spatele celei mai importante gale a sportului românesc.

Cu toții am urmarit în aceste ultime săptămânii pe micile ecrane, atât în presa scrisă, la radio, cât și în presa online o mulțime de articole și reportaje dedicate celei mai importante gale a sportului românesc, Gala Trofeelor Alexandrion.

Este cea mai importantă gala din toate punctele de vedere: a valorii financiare și de imagine a premiilor acordate, a oamenilor din lumea sportului prezenți la gala, a sportivilor premiați, a expunerii de care beneficiază, dar și a organizării excelente.

Am vrut să îl cunoaștem pe cel care se afla în spatele scenei, cel care a pus în practică un proiect atât de minunat și necesar sportului românesc, cel care a creat acest eveniment, un exemplu de cum trebuie făcute și abordate lucrurile atunci când vine vorba de susținerea sportului românesc.

„Este o muncă titanica la care participă întreaga mea echipa, fără de care nu se poate realiza un asemenea proiect. Am reușit să punem în scenă exact ceea ce și-a dorit, înca din ziua în care am fost angajat, președintele și fondatorul Fundației Alexandrion,  domnul Nawaf Salameh.  Pentru domnia sa, sportul este unul dintre cei mai importanți piloni ai societății și datorită acestui crez am avut parte de toată susținerea în realizarea acestui minunat proiect, ajuns anul acesta la cea dea cincea editie” a declarat directorul de marketing sportiv si comunicare al Fundatiei Alexandrion și Alexandrion Group.


Câștigătorii Trofeelelor Alexandrion 2019 sunt:

1. ALINA VUC (lupte, vicecampioană mondială)

2. LAURA COMAN (tir sportiv: campioană europeană)

3. SIMONA HALEP (tenis: campioană la Wimbledon, 2 WTA)

4. LOREDANA TOMA (haltere: medaliată cu bronz mondial, campioană europeană la 64 kg)

5. BIANCA PASCU (scrimă: medaliată cu bronz mondial la sabie individual)

6. ELENA ANDRIEȘ (haltere: campioană europeană la 49 kg)

7. ROBERT GLINȚĂ (natație: medalie de bronz la Europene)

8. MARIAN DRĂGULESCU (gimnastică: și-a asigurat biletul pentru Tokyo 2020, a cincea participare la o ediție JO.)

9. MIREL RĂDOI (cel mai bun antrenor român fotbal – selecționer România)

10. CONSTANTIN ȘTEFAN (cel mai bun antrenor handbal – antrenor Dinamo București)

Pentru a treia oară în istoria Trofeelor Alexandrion, în 2019, Fundația Alexandrion a oferit și premii dedicate tinerelor speranțe ale sportului românesc.

Câștigătorii Trofeele Alexandrion ”Speranța”:

ADRIAN DOROBANȚU( fotbal)

IANIS SĂMĂRGHIȚAN-DUMITRU (judo)

DAVID POPOVICI (campion european natație)

Premiul special a fost câștigat de CIPRIAN ANTON (campion la tenis în scaun rulant).

TROFEU DE EXCELENȚĂ – Helmut Duckadam (Trofeu de excelență în sport).

Trofeele Alexandrion sunt acordate anual de către Fundația Alexandrion în urma consultării atât a peste 20 de redacții sportive din Romania, cât și a unor instituții publice abilitate. În alegerea câștigătorilor se ține cont de reușitele naționale și internațioanale ale sportivilor.

Implicarea Fundației Alexandrion în susținerea sportului nu se limitează numai la astfel de distincții. Boxul, golful, polo-ul sau ciclismul sunt de asemenea printre sporturile pe care Fundația Alexandrion le sprijină. Nici echipele de fotbal, handbal sau rugby nu au fost uitate și beneficiază de suportul Fundației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *