OPINIE / Daniel Nazare scrie despre oița rătăcită Cristian Bălgrădean. De ce nu ne vom compara niciodată cu Bundesliga

Portarul Cristian Bălgrădean a ales să plece din ograda lui Gigi Becali la CFR Cluj. Pentru România, plină de hoții și înșelăciuni, de hoți și bandiți, e o trădare care trebuie pedepsită. Cică și penal.

Julien Nagelsmann, antrenorul actual de la Leizpig, semnase când era la Hoffenheim, cu un an înainte, cu gruparea sponsorizată de concernul Redbull. În acel an și-a făcut treaba profesionist pentru echipa care-l plătea, apoi a trecut la cealaltă formație care-l antamase.

Nicio urmă de îndoială. Nicio discuție înainte de cele două meciuri directe. Omul a fost profesionist, apoi a plecat la un alt lo de muncă.

Într-o lume normală, astfel de înțelegeri sunt firești. La noi nu e voie! Ai vândut meciul, nu ți-ai apărat corect șansele, ai luat un gol care valora nu știu cât în ecuația punctelor din playoff. Mediul nostru e viciat, iar oamenii n-au încredere între ei. De ce? Pentru că tot ei sunt cei care se fură, care se mint, care se păcălesc și așa mai departe.

OPINIE / DANIEL NAZARE NU E DE ACORD CU ILIE POENARU. CONTEAZĂ CE FOTBALIȘTI LANSEZI ÎN FOTBALUL MARE, NU CE ECHIPE SALVEZI

Vă aduceți aminte cum patronul celor de la FCSB, înaintea fiecărui meci direct, îl oferta pe cel mai bun jucător al rivalei? Era moral? Nu. Dar nu contează, contează acum că Bălgrădean e un trădator. Gigi Becali are aceeași mentalitate bolnavă. Jucătorii lui sunt niște oi, iar dacă pleacă una pe miriște trebuie pedepsită.

Cel mai bine ar fi să o vinzi, dar, ghinion, Bălgrădean e în ultimele 6 luni de contract. Poate pleca oriunde, poate semna cu oricine dorește. Greu de acceptat pentru oierul îmbrăcat în Versace.

Fotbalul românesc este prizonier păcălelii și aranjamentelor. Care, dacă-i întrebi pe președinți și patroni, nu mai există. Dar de care se folosesc atunci când nu le convine ceva pentru a arunca mizeria asupra celuilalt. Acum, nu s-a întâmplat, practic, nimic. Un fotbalist a ales, regulamentar, o altă echipă.

Mai bine, domnii și suporterii de la FCSB, s-ar întreba de ce stelistul Chipciu, internaționalul de tineret Cristi Manea și legenda Dan Petrescu au ales banii mai puțini de la Cluj decât laudele și criticile din jilțul lui Becali. Acolo e și răspunsul plecării lui Bălgrădean pe nepusă masă.

OPINIE / DANIEL NAZARE SCRIE DESPRE ȘCOALA DE ANTRENORI DIN ROMÂNIA. DOMNUL LUCIAN BURCHEL IESE DE LA FRF TOT LA PENSIE?

—————————————————————————————————————————

Daniel-Andrei Nazare

senior-editor 100% Sport

twitter: danielnazare

facebook: Daniel Nazare

e-mail: daniel.nazare@100sport.ro

—————————————————————————————————————————

Comments are closed.