Start şi la Arad. 25 de jucători sub comanda lui Laszlo Balint

Liderul eşalonului secund şi-a reluat pregătirile

Cele şase formaţii care vor fi angrenate în lupta pentru promovare îşi reiau, pe rând, pregătirile. Liderul UTA a sunat adunarea la Arad şi a început antrenamentele care vor avea loc la stadionul Motorul.

Absolut toți jucătorii sunt apți 100% din punct de vedere medical și, din câte am văzut, foarte conectați la ceea ce urmează. Va fi o perioadă grea, inedită, pentru toată lumea, nu e deloc simplu să treci de la antrenamentele colective, pe care le știam și îndrăgeam cu toții, la această împărțire pe grupe. Dar, ne conformăm, cu speranța că peste două, maxim trei săptămâni ne vom putea pregăti din nou cu toții. Până la urmă, tot ceea ce contează este să ajungem cu toții sănătoși și pregătiți pentru cele cinci finale ce ne așteaptă în luna iulie. Suntem mai hotărâți ca niciodată să ne îndeplinim obiectivul, chiar și în condițiile în care am suferit acea nedreptate de care nu aș mai vrea să vorbesc, căci acum avem alte priorități. Aș mai vrea să le mulțumesc și persoanelor din stafful auxiliar care fac sacrificii, stând tot timpul cu noi, departe de familii”, a Balint înaintea primului antrenament.

Lotul aflat la dispoziţia antrenorilor arădeni este următorul:

Iacob, Balauru, Opric – portari

  1. Rus, Tomozei, Ilie, Crișan, Melinte, Roumpoulakou, Stancu, Pașcu – fundași

Moise, Ciucur, Isac, Ursu, Bustea, Miculescu, Oroian, Pușcaș, Vulturar, Gavrilă – mijlocași

Buhăcianu, C. Rus, Jebari, Al. Ioniță – atacanți

Foto: Sportarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *