OPINIE / Alin Buzărin scrie despre rolul lui Cârțu în performanțele Craiovei: Președintele-jucător, președintele-antrenor, președintele-suporter, președintele-președinte

Ziua lui Sorin Cârțu începe cu o plimbare până la poarta casei. Câțiva pași. Se uită la gard, să vadă dacă nu cumva i-am mai lăsat vreun mesaj rupestru scriitorii de măscări. Dacă găsește gardul mâzgălit, sună la Poliție. Dacă e totul în regulă, se așează în curte și pică în visare.

Își aduce aminte cum dădea gol cu Steaua în finala Cupei. Au trecut 43 de ani de atunci. Și încă într-o finală, cea cu Olimpia, din 78. Și în finala pierdută, cu Steaua. Revede apoi golul 100 în Divizia A, spre final de carieră, într-un meci cu Timișoara. Apoi în gând îi vine un alt meci, 5-2 cu Steaua, când a dat patru goluri și a ratat un penalty. Și altele, și altele. E greu să le rememorezi pe toate. E încă golgeterul all-time al Craiovei în Europa, deși au mai fost și alți mari jucători de atac pe-acolo. Cămătaru, Balaci, Gică Craioveanu și, mai ales, Oblemenco.

Telefonul sună mereu, ar trebui să plece spre birou, e o grămadă de treabă de făcut, dar visul continuă. Titlul din 1991. Ultimul titlu. De fapt, eventul. Acum, în aceste zile, țelul e să-și depășească propria performanță. 29 de ani de atunci. Nu împlinise încă 36. Azi, se apropie de 65.

Chiar așa, a mai luat cineva titlul și Cupa și ca jucător, și ca antrenor, și ca președinte? Ar fi putut Beckenbauer, dar n-a antrenat Bayernul, ci doar Naționala Germaniei. Ar fi un unicat, întins pe aproape o jumătate de secol petrecut în fotbalul la vârf.

La birou își face treaba de președinte. Vorbește, dă declarații, intră la toate televiziunile. Îl cam strânge sacoul, nu e veșmântul lui de bază. Un jerseu legat la gât parcă ar fi mai potrivit. Așa cum a stat toată viața pe bancă. De fapt, în fața băncii, pe ciuci, pe o minge, cu jerseul legat la gât. Ce naiba o fi văznd de acolo, de la o jumătate de metru de sol?

La meci e suporter. Face ca toți dracii, strigă spre teren și, mai ales acum, când se joacă fără spectatori, se aude totul. Știe că nu e bine, că ar putea să deranjeze, că Bergodi s-a uitat peste umăr, înapoi.

Dar lucrurile se rezolvă. După fluierul final e altul. Îl invită pe Cristiano, împreună cu Luigi, secundul, la el la restaurant. De față e și Marcel Popescu, se vorbește doar italiana. În tinerețe, când încă nu era Cavaler de Malta, Marcel își spunea Marcello. Cei patru bărbați cu păr argintiu vorbesc de sisteme tactice, iar Cristiano înțelege, de fapt a înțeles din prima, că Sorinaccio așa e, fierbe la fotbal. Nu uzurpă pe nimeni, ci doar trăiește în pielea lui, în propria sa piele. Din boxe curge Toto Cutugno, sau poate altceva mai vechi, Mattia Bazar, Drupi, Giani Morandi, iar Sorin povestește că pe vremuri, împotriva Fiorentinei, el, numero undici, le zicea macaronarilor de dulce, pe limba lor.

Serile victoriilor le termină cântând, cu torța în mână. Mâine dimineață va fi răgușit și, imediat cum se va trezi, se va duce la poartă să vadă dacă e totul în regulă cu gardul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *