Opinie / Daniel Nazare se întreabă: Modelul spaniol face sau nu bine fotbalului românesc? De ce e la modă Primera și Segunda

În ultima perioadă, două sau chiar trei formații de primă ligă, dacă includem și Hermannstadt în ecuație, importă spanioli în ritmul în care se aduce la Mega Image tiruri de lămâi și portocale din Turcia. La grămadă: mai mici, mai mari, mai coapte sau nu, unele la reducere că se apropie de expirare.

OPINIE / DANIEL NAZARE SCRIE DESPRE CRIZA DIN FOTBALUL ROMÂNESC: STRÂNGEM CUREAUA DAR GÂNDIM ȘI VARIANTA CÂȘTIGĂTOARE?

De ce Spania e atât de atractivă? În condițiile în care antrenori ca Dușan Unhrin sau Ionuț Badea scot jucători români Under 21 din primele minute, în care portughezii și brazilienii nu prea mai sunt la căutare pe scena primului nostru eșalon.

Din Segunda B spre Liga 1. Nu e neapărat bine, dar e piață liberă

Explicația este simplă: venirea lui Ruben de la Barrera la Viitorul, a lui Ruben Albes la Hermannstadt, plus Cosmin Contra cu marele patron Cortacero a deschis robinetul fotbaliștilor din Țara lui Cervantes. Spre deosebire de România, academiile iberice au funcționat de mai bine de două decenii și au scos jucători care nu au însă unde să evolueze. Poate prin Segunda, Segunda B sau Tercera cu niște salarii modeste.

OPINIE / DANIEL NAZARE SCRIE DESPRE GIGI MULȚESCU ȘI PLECAREA PREMATURĂ DE LA DINAMO: CÂND EȘTI BUN LA SUFLET, LUMEA TE IA DE PROST

A apărut însă piața din România, în care dacă n-ar fi regula Under 21, am avea echipe spaniole sută la sută. Dovada: pleacă Straton care e bun iată la FCSB, vine Hinojo! Un șomer de 37 de ani, da ați citit bine, care și-a găsit de muncă la capitala țării noastre, România, când ar fi trebuit să cumpere cărucior pentru nepoței.

Marea dramă a fotbalului românesc nu va fi neapărat competitivitatea, asta ar fi bine, ci posibilitatea ca toate cele trei echipe enumerate să domine primul eșalon în următorii ani. Dacă nouă ne pleacă forța de muncă în Spania, în construcții sau la căpșuni, iată că vin fotbaliștii spanioli în România.

Schimb de experiență ar zice unii, globalizare ar spune alții. Ori cum o dai, ceva nu e în regulă.


 

 

 

Daniel-Andrei Nazare      senior-editor 100% Sport

twitter: danielnazare

facebook: Daniel Nazare

e-mail: daniel.nazare@100sport.ro

———————————————————————————————————————————————————————-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *