OPINIE/ Alin Buzărin scrie despre Burleanu și ai săi, adevărații vinovați pentru dezastrul fotbalului TRICOUL NIMĂNUI

Astăzi, luni 12 octombrie, România a suferit o înfrângere și mai dureroasă decât cea de ieri, 11 octombrie, 0-4 cu Norvegia.

Astăzi, onor FRF, în loc să se tăvălească prin smoală și prin fulgi după dezastrele de la Reykjavik și Oslo, a mâzgălit niște elucubrații pe pagina oficială, spunând că nimeni n-a reușit să câștige tricoul oferit ca premiu pentru cei care ghiceau scorul corect cu Norvegia. Păi cine ar fi cutezat să se gândească la o înfrângere cu 4-0???!!! Cine?

Flatulația de marketing

După ce-ai dat cu bâta în baltă de o asemenea manieră, taci o vreme, stai ascuns în păduri. Nu vii sub nicio formă cu o asemenea flatulație de marketing. Ferice de voi, federalilor! Ați rămas cu tricoul, pentru că nimănui nu-i trecea prin cap să spună c-o să luăm bătaie cu 4-0! Chiar și cei mai pesimiști dintre sceptici anvizajau înfrângeri la diferențe mult mai rezonabile. N-a câștigat nimeni tricoul oferit de voi ca premiu pentru că, deși multă lume v-a constatat habarnismul, nimeni n-a crezut că incompetența poate atinge un grad de rafinament atât de înalt.

Rădoi? Jucătorii? E ușor s-o dai pe ei!

Puteți arăta cu degetul spre ei, domnilor federali! Dar pe Rădoi (observați că după ultimele înfrângeri nu-i mai spune nimeni pe numele mic, când acum o lună toată lumea era cu Mirel în sus, Mirel în jos) voi l-ați pus, că era soluția cea mai comodă, cea mai la îndemână. La fel ați procedat și cu Contra și am mai pierdut o calificare. N-ați avut curajul să încercați la antrenorii adevărați, ați rămas în arealul la care vă dă dreptul nepriceperea și micimea voastră. Iar jucătorii echipei naționale sunt vlăstarii epocii voastre de glorie. De șase ani, de când conduceți, nu s-a mai creat nimic, de jos în sus. Lăsați-ne cu Underii 21 de anul trecut! Acela fost un nufăr răsărit inexplicabil într-o băltoacă mirositoare a sulf!

Sistem ticăloșit

Miza guvernării voastre e ca la patru-cinci ani, când se votează, să fiți aleși tot voi. Ne-ați împuiat capul cu fotbalul pe uliță, cu fotbalul feminin, dar de fotbalul masculin, adevărat, ați uitat cu desăvârșire. V-ați înconjurat de o grămadă de țuțări electorali, de niște ajeviști parșivi și pupători de mână, ați venit cu diverși rostitori de nimicuri ambalate în poleială numiți psihologi sau profesori de dezvoltare profesională.

Căciuliți-vă la cine merită!

Acum o să-l dați afară pe Rădoi, ca să vă scăpați voi pielea. E foarte simplu, ba chiar obligatoriu, să demiți un selecționer care a ratat o calificare și peste alte trei zile a mai luat încă o bătaie cu 4-0! Dar pe cine puneți? Tot pe vreunul aflat la îndemână, probabil. Normal ar fi să luați la rând numele mari ale antrenoratului nostru (Bölöni, Pițurcă, Lucescu tată și fiu, Olăroiu, Petrescu), să vă duceți cu căciula în mână în fața lor, să le spuneți că nu contează că au contracte, că echipa națională e sfântă și nu se refuză. Să fiți în stare să-i lămuriți și emoțional, dar și financiar, să vină la echipa națională.

O să rămâneți cu toate tricourile

Nu se va întâmpla însă așa. Veți pune tot vreun seralist sau vreun băiat care urmează să ia patalama de antrenor peste câțiva ani. Între timp, probabil că vă veți descotorosi și de puținele persoane rezonabile aflate sub acoperișul Casei Fotbalului (Țicleanu, Belodedici, Vochin, Jean Vlădoiu, Geolgău), iar în locul lor or să apară alți gargaragii de teapa voastră, care vorbesc mult fără să spună nimic.

Spor la treabă, nepricepuților! Distrugerea e mult mai ușoară decât creația! În scurtă vreme n-o să mai aveți loc în magazie de atâtea tricouri reportate, pentru că nimeni nu poate cuantifica dimensiunea înfrângerilor incompetenței voastre!

  • Ion Basasteanu 13 octombrie 2020 at 9:26

    Poate explica onor federația ce merite l au impus pe Mutu la tineret. Probabil, se va alege praful și de acest proiect. Poate explica federația, de asemenea, de ce se da șpagă pt a fi luați la loturile de tineret. Și dau bani părinți sau impresari, care vor sa și scoată în fata oamenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *